Ziua lucrătorului din protecția socială, marcată la Chișinău: Campanie pentru atragerea tinerilor în domeniu

O campanie națională pentru atragerea tinerilor în domeniul asistenței sociale a fost lansată pe 20 septembrie, la Chișinău, de Ziua lucrătorului din protecția socială. Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a anunțat că, pentru prima dată, va fi construit un parcurs profesional pentru asistenții sociali, care va include cursuri de formare continuă, supervizare, atestare și grade de calificare profesională, însoțite de recunoaștere financiară.