Claudiu Năsui și-a dat demisia din Parlamentul României. Cine îl va înlocui pe deputatul ajuns ministru la Chișinău

„Vă înaintez prezenta demisie din calitatea de deputat în Parlamentul României. Prezenta decizie reprezintă exercitarea opțiunii mele legale de renunțare la mandatul parlamentar în urma notificării transmise Biroului Permanent cu privire la starea de incompatibilitate intervenită ca urmare a numirii mele în funcția de ministru al dezvoltării economice și digitalizării în cadrul Guvernului Republicii Moldova”, se arată în scrisoarea trimisă de Năsui, conducerii Camerei Deputaților din Parlament.  

Claudiu Năsui a depus vineri, 28 august, jurământul de învestire în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării din Republica Moldova. 

Tot luni, conducerea Uniunii Salvați România, printr-o adresă, a înștiințat oficial Secretariatul General al Camerei Deputaților cu privire la cine îl va înlocui pe Năsui în funcția de deputat. 

„Următoarea persoană pe lista de candidați al USR (Uniunea Salvați România) pentru Camera Deputaților din Parlamentul României, în circumscripția electorală nr. 42 București din data de 1 decembrie 2024 și care este membru al Partidului Uniunea Salvați România, este domnul Badea Mihai-Alexandru”, a transmis USR. 

Mihai-Alexandru Badea este avocat în Baroul București și a mai fost deputat USR de București în legislatura 2020-2024. 

El s-a înscris în USR Sector 1 în 2016 și a fost implicat în campania „Fără Penali în Funcții Publice”, fiind președintele comitetului de inițiativă și coordonator juridic al proiectului. USR Sector 1 îl prezintă în prezent drept vicepreședinte al filialei locale.

În legislatura precedentă, Badea a activat inclusiv în domeniul juridic și a fost implicat în redactarea unor inițiative legislative și sesizări adresate Curții Constituționale. 

Publicat
Din categoria Politic