Adjunctul interimar al procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Dumitru Robu, și procurorul delegat în cadrul PCCOCS Petru Iarmaliuc au fost audiați vineri de Comisia de evaluare a procurorilor.
În timpul audierii lui Dumitru Robu, membrii Completului B i-au adresat întrebări privind recepționarea unor sume de bani de la Sergiu Șeptelici, fost consul al Republicii Moldova la Odesa.
Robu a fost întrebat și despre un potențial conflict de interese în legătură cu numirea Elenei Cazacov în funcția de procuror-șef interimar al Procuraturii Anticorupție.
O parte a audierii s-a desfășurat în ședință închisă, la solicitarea procurorului. Completul a admis cererea pentru a asigura protecția ordinii publice.
La final, Dumitru Robu le-a transmis un mesaj de susținere colegilor aflați în procesul de evaluare externă, dorindu-le curaj și succes.
În aceeași zi a fost audiat și Petru Iarmaliuc. „Să avem justa măsură în tot ceea ce facem, în mod special procurorilor care și-au asumat profesia onest și responsabil. Toate sunt trecătoare. Rămâne doar acțiunea cu justă măsură”, a declarat acesta în cadrul audierii publice.