La New York începe cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU

Liderii lumii se reunesc la New York pentru cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Războiul din Ucraina, criza din Orientul Mijlociu și provocările generate de dezvoltarea inteligenței artificiale se numără printre principalele subiecte de pe agenda reuniunii, transmite IPN.

Discuțiile au loc în contextul preocupărilor tot mai mari privind riscurile asociate dezvoltării inteligenței artificiale. Mai mulți reprezentanți ai industriei de profil au solicitat încetinirea acestui proces, avertizând asupra posibilității ca tehnologia să scape de sub control. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că inteligența artificială va ocupa un loc important pe agenda diplomatică și a subliniat responsabilitatea statelor aflate în avangarda tehnologică de a-și proteja cetățenii de potențialele pericole.

Un alt subiect major al reuniunii îl reprezintă tensiunile dintre Statele Unite, Israel și Iran. Principalii actori ai crizei sunt așteptați la tribuna Adunării Generale: liderul de la Casa Albă, Donald Trump, își va susține discursul marți, președintele iranian Masoud Pezeshkian este programat pentru miercuri, iar premierul israelian Benjamin Netanyahu va lua cuvântul joi.

Războiul dintre Rusia și Ucraina se află, de asemenea, pe agenda discuțiilor. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va susține un discurs în fața Adunării Generale, iar la reuniune este așteptat și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Secretarul general ONU a atras atenția asupra consecințelor războiului pentru populația civilă, precum și asupra impactului acestuia asupra securității alimentare și a prețurilor la energie.

„Blocada efectivă existentă în Marea Neagră creează probleme enorme, care se adaugă celor generate de criza din Orientul Mijlociu. Cred că ar fi foarte important să găsim o modalitate prin care exporturile ucrainene și rusești de alimente, îngrășăminte și energie să se poată desfășura în siguranță prin Marea Neagră”, a declarat Antonio Guterres în cadrul unei conferințe de presă organizate înaintea începerii Adunării Generale a ONU.

La cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU va participa și o delegație a Republicii Moldova, condusă de prim-ministrul Vasile Tofan. Șeful Guvernului de la Chișinău este programat să susțină un discurs la tribuna centrală a Adunării Generale pe 26 septembrie.

The post La New York începe cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU appeared first on ipn.md.