Presa română: Tofan a plecat împreună cu Zelenski din Suceava spre SUA, de teama unui nou atac cu drone

Avionul președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, a decolat luni după amiaza de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava. Potrivit unor surse, în aeronavă s-ar fi aflat liderul de la Kiev, dar și premierul Moldovei, Vasile Tofan, care participă la Adunarea Generală a ONU, organizată săptămâna aceasta la New York, relatează antena3.ro. Teama unui nou atac cu drone ruseşti ar fi stat la baza deciziei de a pleca din Suceava spre New York, după ce unele aparate fără pilot lansate de Rusia au pătruns în repetate rânduri în spațiul aerian al Republicii Moldova.

Au fost măsuri stricte de securitate la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, au ajuns în această după-amiază pentru a-și continua deplasarea către Statele Unite. Cei doi oficiali au fost escortați până la aeroport într-o coloană oficială, iar pe traseu au fost mobilizate numeroase echipaje de poliție rutieră.

În zona aeroportului din Suceava, circulația a fost restricționată, iar perimetrul a fost verificat și securizat de specialiști din mai multe structuri. Măsurile au fost aplicate în condiții stricte de siguranță, înaintea decolării avionului prezidențial ucrainean, în jurul orei 14:30.

Aeronava îi va transporta pe cei doi lideri până la Londra, de unde își vor continua călătoria spre New York, pentru participarea la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.

Potrivit unor surse, ruta aleasă pentru deplasarea spre Statele Unite, cu o escală la Londra după plecarea de la Suceava, ar fi avut legătură cu incidentele produse în spațiul aerian al Republicii Moldova.  În perioada în care aeronava prezidențială ucraineană se afla în țara vecină, drone rusești ar fi pătruns de două ori în spațiul aerian moldovenesc, dar şi în nordul României. O dronă s-a prăbușit recent pe un câmp din Botoșenița Mare, județul Suceava, însă proveniența acesteia nu a fost făcută publică.

Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută că astfel de incidente au avut loc atât în momentul în care urma să plece din Chișinău spre Oslo, pe 8 septembrie, cât și la revenirea sa din străinătate, când a trecut din nou prin capitala Republicii Moldova. Alte două incursiuni neautorizate ale unor drone în spațiul aerian moldovenesc au fost semnalate pe 12 și 14 septembrie.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Zelenski-și-premierul-Moldovei-au-venit-în-Suceava-pentru-a-pleca-în-SUA,de-teama-unui-atac-cu-drone_720p.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Presa română: Tofan a plecat împreună cu Zelenski din Suceava spre SUA, de teama unui nou atac cu drone apare prima dată în Realitatea.md.