Veneția pune frână turismului de masă: taxa de intrare ar putea exploda de șase ori

Taxa de acces pentru turiștii care vizitează Veneția fără să rămână peste noapte ar putea ajunge până la 30 de euro, față de nivelul actual de 5-10 euro, potrivit planurilor aflate în discuție la nivelul administrației locale.

Michele Zuin, responsabilul pentru buget și taxe din administrația orașului, consideră că nivelul actual este prea redus pentru a mai avea efectul de descurajare urmărit prin introducerea sistemului. Oficialul a precizat că a fost vehiculată inclusiv suma de 50 de euro, însă taxa ar putea fi plafonată la 30 de euro. O eventuală modificare pentru 2027 trebuie însă discutată și convenită cu autoritățile naționale.

O altă variantă luată în calcul este introducerea unui sistem de tarifare dinamică. Astfel, costul accesului ar putea crește în zilele în care cererea este foarte mare, în loc să fie stabilită aceeași taxă majorată pentru toate perioadele. Citeșe mai mult pe Mediafax Italia.

 

Publicat
Din categoria Politic