Compania cripto A7, condusă de oligarhul fugar Ilan Șor, ar fi transferat cel puțin 6,9 miliarde de dolari prin intermediul băncilor din străinătate care aveau acces la rețeaua globală SWIFT și a ajutat astfel Rusia să eludeze sancțiunile internaționale. Potrivit The Financial Times, banii au trecut prin sute de companii paravan, iar pentru efectuarea tranzacțiilor au fost folosite facturi falsificate, transmite IPN.
Potrivit unei investigații jurnalistice realizate de publicația britanică, pentru a induce în eroare departamentele de conformitate ale băncilor străine, A7 ar fi falsificat facturi cu ștampile ale unor companii reale, prin care erau mascate bunuri sensibile, de uz militar sau echipamente necesare unor fabrici sancționate. Produsele indicate aveau denumiri neutre, precum convertoare electrice, iar pentru a nu stârni suspiciuni, documentele erau redactate fără caractere chirilice.
Plățile au fost derulate inițial mai ales prin bănci de stat din Kârgâzstan. Ulterior, când au fost depistate o serie de tranzacții suspecte, decontările au fost efectuate prin Emiratele Arabe Unite. Ulterior și băncile de acolo au adoptat regimul de sancțiuni occidentale și au închis toate conturile legate de A7.
The Financial Times precizează că a verificat doar o parte din tranzacții și că suma reală tranzacționată ar putea fi mai mare. Documentele analizate coprind bilete la ordin emise de A7 în valoare de peste 20 de miliarde de dolari, precum și tranzacții de miliarde de dolari cu cripromonede, ambele în interesul unor cumpărători ruși.
Anterior, compania A7, alături de firmele conexe A71 și A7-AGENT au fost sancționate de SUA, Regatul Unit și de Uniunea Europeană. IPN a relatat anterior despre cum aceste entități ajută Federația Rusă să ocolească sancțiunile impuse de Occident prin camuflarea fluxurilor reale de bani.
The post Compania A7 a oligarhului fugar Ilan Șor ar fi redirecționat 6,9 miliarde de dolari pentru a ajuta Rusia să ocolească sancțiunile internaționale appeared first on ipn.md.