Consiliul Europei a deschis primul său Birou permanent de Observatori la ONU, la New York, în contextul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale. Potrivit organizației, noua reprezentanță urmărește să consolideze cooperarea cu Națiunile Unite și să extindă colaborarea cu statele din afara Europei și cu alte organizații internaționale, transmite IPN.
Biroul a fost inaugurat de secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, după o întrevedere cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres. La eveniment au participat oficiali din mai multe state, inclusiv vicepremierul și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, și ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Andrii Sibiha.
Potrivit CoE, noua reprezentanță va contribui la promovarea activității în domeniul drepturilor omului, democrației și statului de drept. „Acest birou există pentru a reduce distanța dintre regiuni. Pentru a colabora cu Organizația Națiunilor Unite și pentru a dezvolta colaborarea cu celelalte organizații regionale care lucrează aici”, a declarat Alain Berset.
Deschiderea biroului face parte din Strategia Consiliului Europei privind acțiunea externă, prezentată la Sesiunea ministerială de la Chișinău la începutul acestui an. Strategia urmărește extinderea aplicării standardelor și expertizei organizației dincolo de Europa.
Consiliul Europei menționează că unele dintre instrumentele sale, inclusiv cele privind inteligența artificială, criminalitatea cibernetică și combaterea corupției, sunt deja deschise participării statelor din afara Europei.
The post Consiliul Europei deschide primul Birou permanent de Observatori pe lângă ONU, la New York appeared first on ipn.md.