
12 vehicule al căror termen legal de aflare pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a fost depășit și care au fost transmise spre dezmembrare, fapt ce constituie o încălcare a legislației vamale, au fost depistate de ofițerii Echipei mobile a Serviciului Vamal. Bunurile au fost introduse anterior în țară sub regimul vamal de admitere temporară.
În acest sens, ofițerii vamali au efectuat verificări la un agent economic specializat în comercializarea pieselor auto uzate. Activitatea acestuia era desfășurată în cadrul unui centru de reparații auto din comuna Ciorescu, municipiul Chișinău.
Mijloacele de transport au fost ridicate, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și sancționarea persoanelor vizate pentru încălcarea legislației vamale.



Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Precizăm că mijloacele de transport de uz privat, cu numere de înmatriculare străine, pot rămâne pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, sub regimul de admitere temporară, pentru o perioadă de 180 de zile într-un interval de 12 luni consecutive, fără drept de înstrăinare sau transmitere spre dezmembrare.
Nerespectarea termenului de admitere temporară atrage sancțiuni contravenționale, amenda variind între 4 200 și 65 000 de lei, în funcție de perioada depășită, pentru fiecare mijloc de transport, precum și obligativitatea achitării drepturilor de import aferente acestora.
Articolul Mașini introduse temporar în Moldova, găsite la dezmembrare. Un agent economic, luat la verificări apare prima dată în Realitatea.md.