Mihai Popșoi a avut o întrevedere în New York cu omologul său ungar, Anita Orbán

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, s-a întâlnit la New York cu viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe al Ungariei, Anita Orbán. Discuțiile s-au concentrat pe relațiile moldo-ungare, parcursul european al Republicii Moldova și cooperarea economică dintre cele două țări.

Oficialii au discutat despre intensificarea schimburilor comerciale și atragerea investițiilor în domenii de interes comun. Pe agenda întrevederii s-au regăsit și situația de securitate din regiune și provocările cu care se confruntă Republica Moldova.

Mihai Popșoi a subliniat importanța sprijinului Ungariei pentru avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„Parteneriatul strategic dintre Republica Moldova și Ungaria, semnat acum șase ani, a oferit o bază solidă pentru dezvoltarea relațiilor dintre țările noastre. Suntem interesați să valorificăm pe deplin potențialul cooperării economice, să facilităm contacte mai strânse între mediile de afaceri și să promovăm proiecte care să aducă beneficii concrete cetățenilor ambelor state. Mizăm în continuare pe sprijinul Ungariei în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova”, a declarat Mihai Popșoi.

La rândul său, Anita Orbán a apreciat eforturile autorităților de la Chișinău în implementarea reformelor necesare integrării europene și ritmul parcursului european al Republicii Moldova. Ea a reafirmat sprijinul Ungariei pentru aderarea țării la UE, în baza meritelor proprii, și a exprimat interes pentru dezvoltarea relațiilor economice.

La finalul întrevederii, Mihai Popșoi i-a adresat omologului său invitația de a efectua o vizită în Republica Moldova.