„Nu voi vota niciodată un guvern condus de un premier care acționează la Bruxelles împotriva României. Nu voi vota niciodată un guvern și un premier care își dorește să continue dezastrul făcut de șeful lui politic, Ilie Bolojan”, a transmis Alexandru Rogobete într-un mesaj video publicat pe rețelele sociale.
Rogobete contestă „reformele atât de necesare țării”
„Domnule Siegfried Mureșan, când ați luat contact ultima dată cu realitatea din România?”, îi adresează Rogobete o întrebare retorică premierului desemnat.
De asemenea, fostul ministru al Sănătății l-a criticat pe Mureșan pentru intenția anunțată de a continua reformele începute în mandatul lui Ilie Bolojan.
„Imediat după desemnare ați ieșit public victorios și ne-ați spus tuturor că dumneavoastră doriți să continuați reformele atât de necesare țării, începute de premierul demis Ilie Bolojan. Ba mai mult, ne-ați spus că singura diferență între dumneavoastră și Ilie Bolojan este că dumneavoastră beți cafea, iar Ilie Bolojan nu”, a spus social-democratul.
„Reforme închipuite” în sistemul de sănătate
„Domnule premier demis Ilie Bolojan, domnule premier desemnat Siegfried Vasile Mureșan, aceasta este definiția în Dicționarul explicativ al limbii române pentru cuvântul reformă”, a spus fostul ministru, care a afișat în mesaj definiția termenului.
„Românii nu mai pot fi ținuți de reformiști închipuiți ca dumneavoastră. Românii nu mai pot accepta că dumneavoastră faceți reforme care nu au niciun beneficiu, nici pentru români și nici pentru țară”, a transmis Alexandru Rogobete.