Cel puțin 11 persoane au fost ucise într-un atac armat în apropiere de orașul Durban din Africa de Sud

Cel puțin 11 persoane au fost ucise într-un atac armat comis într-o locuință din localitatea KwaMakhutha, în apropiere de orașul Durban, Africa de Sud. Atacul a avut loc marți seara, iar alte trei persoane au fost rănite.

Potrivit poliției, trei bărbați înarmați au pătruns în locuință, unde se aflau 14 persoane, și au deschis focul. Zece victime au murit la fața locului, iar patru au fost transportate la spital. Una dintre persoanele rănite a decedat ulterior.

„Potrivit informațiilor disponibile în acest moment, 13 bărbați și o femeie, despre care se presupune că era însărcinată, organizau o petrecere în locuință când trei bărbați au sosit și au deschis focul asupra lor”, a transmis poliția. Femeia se numără printre victime.

Autoritățile au precizat că unele dintre victime se aflau în atenția poliției pentru activități ilegale, fără a oferi detalii, pentru a nu afecta ancheta. Motivul atacului nu a fost stabilit deocamdată, însă poliția nu exclude ipoteza unei confruntări între grupări rivale.

Un reporter al postului local eNCA, aflat la locul atacului, a relatat că suspecții au incendiat un automobil aparținând uneia dintre victime înainte de a fugi.

Africa de Sud se confruntă cu un nivel ridicat al criminalității violente. Potrivit datelor poliției, în țară sunt înregistrate zilnic peste 60 de omoruri. Anul trecut, nouă persoane au fost ucise într-un atac armat într-un local dintr-un cartier sărac al Johannesburgului.