El Nino ar putea provoca peste 450 de mii de decese în următoarele luni: Țările cele mai afectate

Peste 450.000 de oameni ar putea muri în următoarele șase luni din cauza temperaturilor extreme asociate actualului fenomen El Nino, potrivit estimărilor unui nou raport realizat de cercetători în domeniul climei. Cele mai afectate ar urma să fie țările tropicale, printre care Nigeria, Indonezia, Sudan, India și Brazilia, iar efectele temperaturilor ridicate sunt așteptate să persiste până în vara anului 2027. Un nou raport estimează un bilanț grav, din Nigeria până în Statele Unite, care se adaugă efectelor deja existente ale crizei climatice, scrie The Guardian.

Acest bilanț s-ar adăuga deceselor premature provocate de temperaturile deja ridicate ca urmare a crizei climatice. Efectele ar urma să fie resimțite în întreaga lume, din Indonezia și India până în Nigeria și Statele Unite. Alte numeroase decese sunt așteptate ca urmare a secetelor, incendiilor de vegetație și inundațiilor asociate fenomenului El Nino.

Cercetătorii au estimat numărul deceselor provocate de căldură la nivel regional și spun că prognozele permit identificarea zonelor în care pot fi luate măsuri pentru protejarea populației și salvarea de vieți. Printre acestea se numără îmbunătățirea prognozelor privind valurile de căldură, amenajarea unor centre climatizate în care oamenii să se poată adăposti, suplimentarea personalului din unitățile medicale în perioadele cu temperaturi extreme și măsuri de protecție pentru persoanele care lucrează în aer liber.

Fenomenul El Nino care încălzește în prezent planeta a depășit luni cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru un astfel de episod, cu câteva luni înainte de momentul în care este așteptat să atingă intensitatea maximă.

Temperaturile sunt atât de mult peste cele asociate episoadelor precedente, încât oamenii de știință au descris situația drept „uluitoare” și de „nivel Godzilla”. El Nino este un fenomen climatic natural, însă efectele sale pot fi amplificate de încălzirea globală, transmite Digi24.

„Estimarea de 451.000 de persoane este un număr atât de mare încât poate deveni abstract, dar vorbim despre părinți și copii, bunici și vecini, despre oameni care merg la serviciu, au grijă de familiile lor și își trăiesc viețile”, a declarat profesorul Michael Greenstone, cofondator al Climate Impact Lab și profesor la Universitatea din Chicago, unul dintre autorii raportului.

Estimarea privind numărul deceselor vizează perioada septembrie 2026 – februarie 2027, până la care sunt disponibile în prezent prognozele de temperatură. Cu toate acestea, cercetătorii se așteaptă ca numărul deceselor asociate temperaturilor ridicate să rămână peste nivelurile obișnuite până în iunie sau iulie 2027.

Nigeria, Indonezia, Sudan, India și Brazilia, printre cele mai afectate

Țările care ar urma să fie cel mai puternic afectate în următoarele șase luni sunt statele tropicale Nigeria, Indonezia, Sudan, India și Brazilia. Statele Unite se află între primele 20 de țări în ceea ce privește impactul estimat, cu aproximativ 3.500 de decese suplimentare asociate căldurii. La nivel regional, Sahelul african și Asia de Sud-Est ar urma să fie, de asemenea, puternic afectate.

El Nino reprezintă și o „carte poștală din viitorul nostru”, au afirmat cercetătorii, deoarece împinge temperaturile spre nivelurile pe care criza climatică este estimată să le producă în mod obișnuit peste aproximativ 20 de ani.

„Intensificarea răspunsului de urgență și direcționarea mai eficientă a eforturilor noastre pot salva multe vieți în acest an(…)Dar peste 20 de ani, când temperaturile extreme de astăzi vor deveni noua normalitate, nu vrem să ne aflăm într-o stare permanentă de urgență. Trebuie să ne mobilizăm acum pentru a concepe, implementa și evalua instrumentele care vor salva vieți în anii următori”, a declarat dr. Tamma Carleton, de la Universitatea California, Berkeley, coautoare a raportului.

Cum au fost calculate cele 451.000 de decese

Proiecțiile au fost realizate folosind metode evaluate anterior de alți specialiști, care urmăresc, de la o lună la alta, relația dintre temperatură și decesele suplimentare asociate căldurii în 24.378 de regiuni din întreaga lume. Aceste date au fost combinate cu prognozele privind creșterea temperaturilor provocată de El Nino în lunile următoare. Ca nivel de referință a fost folosit numărul deceselor cauzate de căldură într-o lună medie din perioada 1996-2025.

„Oamenii au reușit să prognozeze când vor exista șocuri asupra culturilor agricole și să ofere avertismente din timp”, a declarat Greenstone.

„Acest nou raport deschide posibilitatea de a face același lucru pentru un rezultat și mai important, aș spune cel mai important: decesele.” Raportul urmează să fie trimis spre publicare unei reviste științifice cu sistem de evaluare inter pares. Greenstone a explicat însă că, având în vedere urgența situației, „ar fi fost iresponsabil să nu îl facem public”.

El Nino ar putea afecta și securitatea alimentară

Rezervele de alimente vor fi, de asemenea, afectate de El Nino. Programul Alimentar Mondial a avertizat în august că efectele fenomenului ar putea împinge aproximativ 50 de milioane de persoane spre o situație de insecuritate alimentară acută și ar putea determina creșterea prețurilor. Un episod El Nino major, produs în perioada 1877-1878, a contribuit la moartea a peste 50 de milioane de persoane din cauza secetei și foametei, India, Brazilia și China numărându-se printre țările grav afectate.

Profesoara Friederike Otto, de la Imperial College London, a declarat luni pentru The Guardian că actualul episod El Nino reprezintă „o redistribuire uriașă a energiei în sistemul climatic” și este periculos deoarece se produce într-un sistem climatic deja mult mai cald, influențat de activitatea umană.

„În multe locuri din lume vom vedea, prin urmare, temperaturi extreme fără precedent, cu toate consecințele lor asupra sănătății, securității alimentare și stresului hidric. El Nino apare și dispare, dar, atât timp cât continuăm să ardem combustibili fosili, fenomenul se produce pornind de la un nivel de temperatură din ce în ce mai ridicat, ceea ce face mult mai dificil pentru comunități să facă față consecințelor”, a explicat Otto.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul El Nino ar putea provoca peste 450 de mii de decese în următoarele luni: Țările cele mai afectate apare prima dată în Realitatea.md.