Peste 80 de funcționari publici au participat la „BeAwake: Moldova începe ziua în mișcare”

Peste 80 de funcționari publici au participat miercuri la activitatea sportivă „BeAwake: Moldova începe ziua în mișcare”, desfășurată la Guvern. Participanții au făcut exerciții fizice și gimnastică, promovând astfel un stil de viață activ și sănătos, transmite IPN.

Evenimentul face parte din Săptămâna europeană a sportului 2026, inițiativă a Comisiei Europene dedicată promovării activității fizice în Europa. „Activitatea fizică trebuie să facă parte din rutina fiecăruia dintre noi. Prin astfel de inițiative, încurajăm oamenii să fie mai activi și să acorde o atenție mai mare sănătății lor”, a declarat Sergiu Gurin, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării.

În acest context, Ministerul Educației a îndemnat instituțiile de învățământ să se alăture evenimentelor organizate în această perioadă și să promoveze practicarea sportului.

Pe 25 septembrie, aproximativ 10 instituții de învățământ din țară vor participa la European School Sport Day. Programul va continua pe 26 septembrie, în Parcul „Valea Trandafirilor” din capitală, cu activități sportive urbane, demonstrații și sesiuni interactive. Evenimentele se vor încheia pe 27 septembrie, la Nisporeni, cu „BeInspired – Art in motion”, un eveniment care va combina sportul, muzica și arta.

The post Peste 80 de funcționari publici au participat la „BeAwake: Moldova începe ziua în mișcare” appeared first on ipn.md.