Raport privind întreprinderile de stat, prezentat în Parlament. Cheptonar: Trebuia să închidem robinetele mai devreme

Raportul Comisiei parlamentare de investigare a modului în care sunt gestionate întreprinderile de stat va fi prezentat joi. Anunțul a fost făcut de deputatul PAS Adrian Cheptonar, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.  El  susține că verificările comisiei au scos la iveală mai multe probleme pe care parlamentarii intenționează să le facă publice.

Declarațiile vin în contextul în care, Cheptonar a fost întrebat despre necesitatea reducerii cheltuielilor la entitățile de stat și despre risipa banilor publici, inclusiv prin salarii, sedii și achiziții.

Cheptonar a recunoscut că măsurile de reducere a acestor cheltuieli ar fi trebuit luate mai devreme.

„Este o scăpare că nu am reușit să închidem aceste robinete mai devreme. Chiar cred că domnul Vasile Tofan o să facă tot posibilul care-i stă în puteri ca să diminueze costuri, ca să optimizeze”, a spus deputatul.

Precizăm că ieri premierul Vasile Tofan a anunțat reduceri de personal și comasări în mai multe instituții de stat. Potrivit oficialului, măsurile vor diminua cheltuielile administrative și vor permite statului să facă economii, inclusiv pentru a putea acoperi compensațiile din această iarnă. Premierul a spus că, la 9 septembrie, fiecare minister și agenție a primit indicații cu privire la economiile care trebuie făcute. Reducerea numărului de angajați și a bugetelor instituțiilor va fi cuprinsă între 10% și 30%. Măsurile vizează aproximativ 161 de instituții, iar acestea au împreună circa 52.000 de angajați.

O parte dintre agenții vor fi comasate, în special cele cu un număr mic de angajați.

Reduceri de personal în instituțiile statului! Tofan: Economiile vor acoperi compensațiile

În paralel, verificările preliminare ale comisiei parlamentare au indicat probleme în evidența și administrarea întreprinderilor de stat. Potrivit declarațiilor deputatului și președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind întreprinderile de stat, Dinu Plîngău, din 515 întreprinderi înregistrate la Agenția Servicii Publice, în cazul a 323 nu este clară autoritatea responsabilă de administrarea lor, iar alte 42 figurează în registrul ASP, dar nu apar în evidența Serviciului Fiscal de Stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Raport privind întreprinderile de stat, prezentat în Parlament. Cheptonar: Trebuia să închidem robinetele mai devreme apare prima dată în Realitatea.md.