Sunt foarte multe păreri negative ale bălțenilor privind modernizarea sistemului de căldură din oraș. Președintele Partidului Nostru, fostul primar al municipiului Bălți, Renato Usatîi, i-a propus ministrului Energiei să meargă la Bălți pentru ca, împreună cu Primăria, Consiliul municipal și cetățenii, să fie clarificate aspectele negative și pozitive ale proiectului.
Renato Usatîi a declarat că experiența locatarilor din blocurile în care lucrările au fost deja efectuate trebuie luată în calcul înainte de extinderea proiectului.
„Înainte de a-l extinde să vedem la fața locului ce a mers bine și ce probleme au apărut. Am cerut ca eventualele prejudicii provocate în timpul lucrărilor să fie reparate. Să-i ascultăm pe oameni și să corectăm problemele înainte de a merge mai departe cu proiectul. Dumneavoastră aveți posibilitatea să vă opriți pentru un sfert de oră, să-i ascultați pe oamenii unde schimbările acestea au fost făcute. Este primarul în Bălți. Pot fi invitați și consilierii, dar să fie consilieri de la toate fracțiunile. Adică să avem o discuție, domnul ministru, cu oamenii unde s-au făcut aceste lucrări ”, a spus Usatîi.
Liderul fracțiunii Partidului Nostru a atras atenția și asupra problemelor cu care se confruntă unii locatari după intervențiile efectuate la blocuri și a insistat ca eventualele prejudicii să fie reparate.
În cadrul discuției, ministrul a menționat că proiectul de lege prevede obligația companiei de a restabili eventualele prejudicii provocate în procesul lucrărilor, iar acest lucru ar fi fost inclus în proiectul privind crearea comunităților energetice.
Renato Usatîi a cerut identificarea unei soluții pentru cazurile în care lucrările de termoizolare nu pot fi realizate integral în apartamente.
„Când omul e plecat, apartamentul rămâne fără termoizolare. Înseamnă că trebuie să existe o formulă și pentru aceste apartamente. Nu știu, poate să prevedem o etapizare a lucrărilor, cum zic moldovenii, adică să venim cu o soluție la pachet”, a declarat liderul fracțiunii Partidului Nostru.
Președintele Partidului Nostru a insistat că, înainte de extinderea proiectului, este necesară evaluarea problemelor apărute în blocurile în care lucrările au fost deja realizate și discutarea acestora direct cu locatarii.