Autorizațiile pentru energia regenerabilă vor fi simplificate. Unele instalații vor putea fi aprobate într-o lună

Procesul de autorizare a proiectelor de energie regenerabilă va fi simplificat, iar pentru unele instalații, termenele vor fi reduse la o lună. Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de lege care introduce termene-limită pentru obținerea autorizațiilor și avizelor și prevede crearea unei platforme digitale unice pentru aceste proceduri, transmite IPN.

Proiectul prevede și crearea unor zone de accelerare pentru energia regenerabilă, care vor fi selectate cu prioritate pe terenuri și în zone cu impact redus asupra mediului. În același timp, vor fi excluse terenurile unde astfel de proiecte ar putea afecta obiectivele de conservare a mediului.

Astfel, pentru centralele mari, autorizarea va putea dura cel mult 24 de luni, iar pentru instalațiile de până la 150 kW – maximum 12 luni. În zonele desemnate pentru accelerarea proiectelor de energie regenerabilă, termenul va fi de cel mult 12 luni. Pentru instalațiile de autoconsum, inclusiv cele montate pe clădiri, procedura va trebui finalizată în maximum trei luni. Panourile fotovoltaice de până la 100 kW instalate de prosumatori și pompele de căldură de mică putere vor putea fi autorizate într-o lună.

O altă modificare vizează crearea unei platforme digitale unice, prin care dezvoltatorii vor putea accesa actele permisive, avizele și aprobările necesare pentru construirea, exploatarea sau modernizarea centralelor. În prezent, aceste proceduri presupun interacțiunea cu mai multe instituții și platforme.

Proiectul schimbă și mecanismul de plată pentru energia livrată în rețea de prosumatori. Pentru instalațiile noi, energia excedentară va fi cumpărată la prețul de pe piața pentru ziua următoare. Pentru cele existente, mecanismul actual se va păstra până la sfârșitul anului 2027.

În ceea ce privește piața biocarburanților, proiectul propune instituirea unui Registru care va permite monitorizarea tranzacțiilor, evidența emisiilor de gaze cu efect de seră și emiterea certificatelor pentru combustibilii regenerabili destinați transportului. Totodată, importatorii și comercianții angro de benzină și motorină vor avea obligația de a introduce pe piață o cotă minimă de biocarburanți.

The post Autorizațiile pentru energia regenerabilă vor fi simplificate. Unele instalații vor putea fi aprobate într-o lună appeared first on ipn.md.