Cel puțin 12 militari din Kazahstan au murit după ce au fost luați de apele Mării Caspice în timpul unor exerciții militare desfășurate în regiunea Mangîstau, în sud-vestul țării. Alți trei militari au fost salvați, iar căutările pentru încă două persoane continuă.
Incidentul a avut loc pe 24 septembrie, în timpul executării unei misiuni de instruire. Vicepremierul Kazahstanului, Kanat Bozumbaev, a declarat că 17 militari au fost luați de apă, în contextul înrăutățirii bruște a condițiilor meteorologice și intensificării vântului.
Ministerul Apărării nu a precizat deocamdată circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia și nici în cadrul căror exerciții militare a avut loc incidentul.
Cu două zile înainte, ministerul anunțase desfășurarea exercițiilor „Protecția Caspică-2026”, în sectorul kazah al Mării Caspice. La manevre participă peste 500 de militari, nave de luptă și unități de coastă.
Ministerul Apărării a publicat ulterior lista celor 12 militari decedați. Printre victime se numără 11 militari în termen și un locotenent superior.
Președintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a declarat 25 septembrie zi de doliu național în memoria militarilor decedați.