Cum arată noul pașaport moldovenesc? Va fi pus în circulație din 15 octombrie și va costa mai mult

Agenția Servicii Publice a prezentat, vineri, noul model al pașaportului cetățeanului Republicii Moldova, care va fi pus în circulație începând cu 15 octombrie 2026. Documentul va avea în jur de 100 de elemente de securitate, un design nou, iar tariful pentru eliberarea acestuia în termen de 20 de zile lucrătoare va crește de la 650 la 790 de lei.

Potrivit ASP, noul model a fost elaborat în conformitate cu cerințele Organizației Internaționale a Aviației Civile și standardele Uniunii Europene privind securitatea documentelor de călătorie. Pașaportul va conține date biometrice și va putea fi utilizat la sistemele automatizate de control la frontieră „e-Gate”.

Documentul va avea un concept grafic dedicat florei și faunei Republicii Moldova. Pe paginile interioare vor apărea zimbrul, lupul, cerbul, vulpea, bufnița, lebăda și fazanul, imaginile fiind integrate în elementele de securitate.

Odată cu introducerea noului model va crește și tariful de bază pentru eliberarea pașaportului. Pentru perfectarea în termen de 20 de zile lucrătoare vor fi achitați 790 de lei, față de 650 de lei în prezent. Noile tarife urmau inițial să fie aplicate din 30 septembrie, însă termenul a fost amânat până la 15 octombrie.

Cetățenii care dețin pașapoarte valabile nu vor trebui să le schimbe odată cu introducerea noului model. Documentele aflate deja în circulație vor putea fi utilizate până la expirarea termenului de valabilitate.

Prezentarea noului pașaport a avut loc în cadrul evenimentului dedicat bilanțului celor cinci ani de mandat ai directorului ASP, Mircea Eșanu.

Potrivit datelor prezentate de instituție, în această perioadă au fost reînnoite toate actele cetățeanului Republicii Moldova și adaptate la standardele europene, între care cartea de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare, cartea de rezidență și pașaportul.

ASP susține că, în ultimii cinci ani, și-a achitat integral datoriile bancare, care constituiau 124 de milioane de lei, și a investit 405 milioane de lei în infrastructură, inclusiv în tehnologii, sisteme IT, securitate, clădiri și 165 de unități auto noi.

Instituția mai anunță că 81 dintre cele 96 de servicii, echivalentul a 84%, sunt disponibile online, iar utilizarea serviciilor digitale a crescut de cinci ori. Totodată, 35% dintre serviciile ASP sunt oferite gratuit sau cu înlesniri.