Misiune de amploare în România. Peste 250 de oameni și un elicopter, mobilizați pentru a căuta un copil

Forțe impresionante de polițiști, pompieri, jandarmi și voluntari caută vineri, 25 septembrie, un copil în vârstă de 4 ani, din localitatea Dofteana, județul Bacău, România, care a dispărut joi de acasă, a anunțat IPJ Bacău.

Băiatul se numește Avram Iosif Laurențiu. Activitățile de căutare „au continuat pe parcursul nopții și sunt în desfășurare și în această dimineață”, a anunțat IPJ Bacău, într-un comunicat.

„Peste 250 de persoane au fost mobilizate în operațiunile de căutare, printre acestea aflându-se polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari care ni s-au alăturat în sprijin. Le mulțumim tuturor pentru implicare și sprijin”, potrivit poliției.

Potrivit IPJ Bacău, în cursul nopții, pentru operațiunile de căutare au fost utilizate inclusiv o cameră cu termoviziune, precum și un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I.

„Operațiunile de căutare și salvare sunt în continuare în desfășurare, fiind mobilizate resurse și luate toate măsurile necesare pentru depistarea în siguranță a minorului”, se mai arată în comunicatul poliției.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Poliliștii din Onești au fost sesizați joi cu privire la plecarea voluntară a lui Avram Iosif Laurențiu, în vârstă de 4 ani, din comuna Dofteana.

„Minorul ar fi plecat voluntar de la adresa de domiciliu și nu a revenit până în prezent. La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu pantaloni lungi de culoare gri și tricou albastru, fiind fără încălțăminte”, a menționat IPJ Bacău.

Încă de la momentul sesizării, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău a fost constituit Centrul de Monitorizare, iar în teren au fost constituite echipe de căutare formate din polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari.

Forțele mobilizate în teren au fost suplimentate, iar activitățile de căutare continuă.

Articolul Misiune de amploare în România. Peste 250 de oameni și un elicopter, mobilizați pentru a căuta un copil apare prima dată în Realitatea.md.