Probleme
Sunt numeroase în fiecare verigă a lanțului de producție și comercializare. În special, accesul limitat și costul ridicat al resurselor: semințe și produse agrochimice, resurse energetice, apă pentru irigații, specialiști calificați.
În culisele reuniunii, participanții au împărtășit agenției Logos Press o nouă problemă de natură reglementară. A fost adoptată o normă legislativă care obligă producătorii de legume fie să dețină calificări în domeniul protecției plantelor, fie să apeleze, pe bază de contract, la serviciile unor specialiști în domeniu.
Pe de o parte, acest lucru este logic: agricultura tradițională în ansamblu și un sector atât de consumator de resurse precum legumicultura, în special, care utilizează volume semnificative de produse agrochimice și apă, reprezintă o presiune asupra ecosistemelor. Dozarea acestora trebuie realizată de specialiști.
Pe de altă parte, dacă marile întreprinderi agricole de legumicultură au posibilitatea de a angaja (sau de a apela la servicii de externalizare) agronomi (cel puțin cu certificate de absolvire a unor cursuri privind protecția și nutriția plantelor), micilor fermieri și gospodăriilor rurale nu le stă la îndemână, în marea lor majoritate, un astfel de lux.
Între timp, în cadrul ședinței consiliului consultativ de la Ministerul Agriculturii s-a remarcat faptul că o parte semnificativă din suprafețele cultivate cu legume și cartofi, care figurează în rapoartele statistice, revine gospodăriilor personale de subzistență. În schimb, ponderea terenurilor agricole utilizate de producătorii comerciali ai acestor categorii de produse este relativ mică. Datorită disproporției mari dintre legumicultura de subzistență (în grădinile familiale, pentru consum propriu) și cea comercială, evidența statistică a producției de legume și cartofi în țară este extrem de problematică.
În consecință, în cadrul reuniunii de la Ministerul Agriculturii s-a subliniat „necesitatea obținerii de date precise privind suprafețele cultivate și volumele producției comerciale pentru fundamentarea măsurilor elaborate pentru acest sector”, se menționează în comunicatul MAIA.
Autoritățile țării văd soluția în implicarea unui număr mai mare de micro- și mici producători „în economia de piață și în facilitarea accesului acestora la măsurile de sprijin din partea statului”.
Unii operatori din sectorul agroalimentar consideră că soluția constă și în realizarea unui recensământ agricol general și a unor recensăminte specializate, ale căror termene (stabilite de ONU/FAO) au expirat de mult.
Oportunități
Reprezentanții Ministerului Agriculturii au prezentat membrilor consiliului consultativ pentru legumicultură posibilitățile prevăzute de Programul strategic de politică agrară pentru perioada 2026–2030. Printre acestea se numără subvențiile „pe hectar” pentru producătorii de legume, precum și măsuri de stimulare a investițiilor în exploatațiile de legumicultură, inclusiv cele gestionate de tineri sau de agricultori aflați la început de drum. (Sună oarecum comic – ca un „salut” adresat domeniilor statisticii și calificării profesionale a personalului din sectorul legumiculturii naționale).
După cum se menționează în comunicatul MAIA, „scopul acestui sprijin este de a spori reziliența exploatațiilor la schimbările climatice prin implementarea unei rotații corecte a culturilor (inclusiv utilizarea leguminoaselor) și a unor metode de gestionare durabilă a solului, precum și prin stimularea investițiilor în sisteme de irigații la scară mică”.
Reforma TVA pentru producătorii de legume – nu este o problemă?
Unii dintre participanții la ședința consiliului consultativ sectorial au fost surprinși de faptul că, în cadrul dialogului, problema reformării sistemului TVA în sectorul legumiculturii a fost practic ignorată.
Între timp, specialiștii familiarizați cu această problemă nu înțeleg adesea logica modificărilor viitoare. De exemplu, două culturi tehnice de legume – porumbul „zaharat” și mazărea „verde”, materii prime pentru conserve – ar urma să fie impozitate cu cote diferite de TVA (12 și 20%). Nu este clar de ce se întâmplă acest lucru.
De asemenea, nu este clar pe ce principiu a fost stabilită categoria legumelor „de importanță socială”, impozitate cu o cotă de 8%. De ce nu au intrat în această categorie, de exemplu, culturile verzi, cultivate în mod tradițional în Moldova, dar au intrat anumite culturi – importate aproape în proporție de 100%.
În plus, unii membri ai consiliului – din nou, în culise – au remarcat că autoritățile propun majorarea impozitului pe veniturile fermierilor (exploatațiilor agricole). Între timp, dacă ne bazăm pe statistici, cea mai mare parte a legumelor și a cartofilor din Moldova este produsă în „sectorul individual” – în gospodării și în mici exploatații agricole.
Adică, pentru acești producători din sectorul legumiculturii se majorează practic o sarcină fiscală specifică, personală. Vor reuși oare să facă față?
The post Problemele și oportunitățile sectorului legumicol moldovean: primele sunt în mod evident mai numeroase appeared first on LOGOPRESS.