
Fernando Alonso, pilotul de Formula 1, devine un colecționar de automobile tot mai obsedat, cheltuindu-și milioanele din conturi cu prima ocazie specială. Dublul campion mondial de F1 continuă să își extindă colecția de supercaruri cu noi achiziții, însă nu cu unele simple, ci mai ieșite din comun.
În ciuda unui sezon dificil alături de echipa Aston Martin și în 2026, pilotul spaniol își valorifică contractul estimat la 20 de milioane de dolari cumpărând unele dintre cele mai rare mașini din lume.
După ce în luna mai a preluat un exemplar unic de Pagani Zonda (evaluat la peste 10 milioane de dolari), mai nou a intrat în posesia unui Bugatti Veyron unicat, considerat cel mai scump realizat vreodată!
Preluat direct de la dealerul mărcii din Monaco, după ce i l-a vândut dealerul german Mechatronik, vehiculul cu numărul de șasiu 8.100 este un Veyron Grand Sport Vitesse frapant, a cărui caroserie a fost realizată din blocuri masive de aluminiu.
Istoria șasiului 8.100: „Șantajul” unui client VIP care a forțat limitele ingineriei Bugatti
Conform informațiilor publice, proiectul acestei mașini a început în anul 2014, când un colecționar extrem de important pentru marca din Molsheim a comandat un Veyron Grand Sport Vitesse (1200 CP) unicat.
Inspirat de seria limitată Veyron 16.4 Pur Sang din 2007 (produsă în doar cinci exemplare, care se remarcă prin absența vopselei clasice, caroseria fiind realizată integral din fibră de carbon expusă și aluminiu șlefuit în oglindă), clientul a solicitat o caroserie complet fără vopsea, cu panouri din aluminiu lustruit și fibră de carbon expusă. Însă, spre deosebire de modelele Pur Sang originale, care aveau panouri laterale din aluminiu sudate sau bara față vopsită din motive de omologare, clientul a refuzat categoric orice sudură sau compromis estetic.
Specificația impusă prevedea ca fiecare panou al caroseriei, inclusiv bara de protecție frontală, să fie frezate dintr-un singur bloc masiv de aluminiu! Pentru a realiza acest lucru, inginerii Bugatti din Wolfsburg au dezvoltat un program CAD dedicat și au calculat că vor fi necesare blocuri brute de aluminiu de peste 20 de tone! Având în vedere costurile astronomice de producție ce depășeau cu mult prețul inițial agreat, Bugatti a încercat să anuleze comanda și să rezilieze contractul.
Clientul, care cumpărase anterior un „Veyron Centenaire” și toate cele șase modele din seria specială „Les Légendes de Bugatti”, a amenințat că va anula toate comenzile sale active și nu va mai cumpăra niciodată mașini de la producătorul francez. În fața acestui ultimatum, Bugatti a cedat și a acceptat să construiască mașina conform specificațiilor înaintate.
Opțiuni mai scumpe decât un Veyron standard
Finalizat în primăvara anului 2015, exemplarul cu șasiul 8.100 a devenit cel mai complex și cronofag Bugatti Veyron creat vreodată. Suma totală a opțiunilor configurate pe această mașină a depășit prețul de listă al unui Bugatti Veyron Grand Sport Vitesse „standard”!
Caroseria îmbină panouri din aluminiu masiv frezat și șlefuit cu elemente din fibră de carbon țesută la 90 de grade (6K), iar la interior prezintă o tapițerie din piele roșie aprinsă.
Inițial, primul proprietar adăugase mai multe detalii personalizate cu inscripția „KAQ” (pe tetiere, pe capacul rezervorului și pe grila frontală în formă de potcoavă). Dar înainte ca mașina să ajungă în posesia lui Fernando Alonso, aceste elemente au fost readuse la configurația originală de fabrică, grila primind plasa tradițională Bugatti.
Se poate spune că achiziția făcută de Alonso aduce în mâinile sale nu doar un automobil de hyper-lux, ci punctul culminant al producției modelului Veyron.
GALERIE FOTO:
Articolul (video) Fernando Alonso are cel mai scump Bugatti Veyron din istorie, construit în urma unui „șantaj” apare prima dată în Autoblog.md.

fashion | lifestyle (@stefanie.cebis)





























