Aproximativ 900 000 de automobile Volkswagen și Audi din Germania sunt vizate de o rechemare în service din cauza riscului de defectare a unui șurub de fixare a sistemului de direcție. Potrivit autorității germane pentru transport rutier, șurubul poate fi afectat de coroziune și se poate rupe, ceea ce ar putea duce la pierderea controlului asupra mașinii, în special în timpul parcării și al manevrelor la viteze reduse.
Problema poate fi remediată prin înlocuirea șurubului. Proprietarii sunt îndemnați să se adreseze unui service autorizat pentru verificare și reparație gratuită.
Rechemarea vizează modelele Volkswagen Tiguan, Touran, Golf Variant, Caddy și Golf, produse între 1 septembrie 2013 și 1 iulie 2024. La nivel mondial, sunt vizate aproximativ 2,16 milioane de automobile din aceste modele.
Aceeași problemă poate afecta și modelul Audi Q3, produs între 31 octombrie 2017 și 23 mai 2024. La nivel mondial sunt vizate aproape 700 000 de astfel de automobile, dintre care 58 555 se află în Germania.