Guvernul spera ca noua pistă de pe cel mai aglomerat aeroport din Marea Britanie – proiect estimat la 33 de miliarde de lire sterline – să fie inaugurată până în 2035.
Totuși, Heathrow consideră că acest termen este tot mai greu de respectat fără măsuri suplimentare de simplificare a procesului de planificare. Sâmbătă, reprezentanții aeroportului au declarat că speră să obțină autorizația de planificare până în 2029 și să deschidă pista „în decurs de un deceniu” după aceea, potrivit BBC.
Ministerul Transporturilor a precizat că graficul proiectului a fost „întotdeauna ambițios” și că va continua să colaboreze „în ritm susținut” cu toate părțile implicate în această chestiune.
Aeroportul a menționat că „scenariul său de bază” a vizat întotdeauna deschiderea unei noi piste în termen de zece ani de la obținerea autorizației.
Sprijin de la guvernanți
Conducerea aeroportului s-a declarat încurajată de eforturile ministrului de Finanțe de a eficientiza infrastructura și de a elimina blocajele administrative, promițând să continue colaborarea cu miniștrii, companiile aeriene și celelalte părți interesate pentru a „avansa rapid cu cererea de autorizare”.
Fostul ministru de Finanțe Rachel Reeves a anunțat sprijinul guvernului pentru acest proiect în ianuarie 2025, ca măsură de stimulare a economiei, iar premierul Andy Burnham, care anterior criticase inițiativa, s-a declarat „deschis” față de acest proiect după preluarea mandatului.
Proiectul va crea 100.000 de locuri de muncă
În ciuda opoziției puternice din partea activiștilor de mediu și a grupurilor de locuitori din zonă, se estimează că proiectul va crea aproximativ 100.000 de locuri de muncă și va impulsiona semnificativ economia, făcând parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a aeroportului, în valoare de 49 de miliarde de lire sterline.