Un bărbat cu cetățenie română și moldovenească, căutat de autoritățile franceze, reținut la frontiera cu Republica Moldova

Un bărbat de 35 de ani, cu cetățenie română și a Republicii Moldova, căutat de autoritățile din Franța pentru furt și constituirea unui grup organizat, a fost reținut în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea.

Potrivit Poliției de Frontieră Române, bărbatul s-a prezentat la control în 26 septembrie, în jurul orei 03:10, conducând un autoturism de lux.

În timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele acestuia era emisă, începând cu 22 septembrie, o alertă de către autoritățile franceze. Bărbatul este căutat pentru infracțiuni de furt și constituirea unui grup organizat, comise pe teritoriul Franței.

Acesta a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Galați, pentru luarea măsurilor legale.