Horațiu Potra și fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, au ajuns la Curtea de Apel București, unde luni este programat termenul în dosarul care vizează acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Niciunul dintre cei doi nu a făcut declarații la intrare.
Călin Georgescu și Horațiu Potra trebuiau să ajungă la Curtea de Apel București la ora 12.00, când a fost stabilit termenul de judecată în dosarul lor.
Zeci de susținători l-au așteptat pe Georgescu în fața instituției.

Georgescu a fost dat în judecată pentru complicitate la tentativă de comitere a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale. De asemenea, fostul candidat la prezidențiale este judecat și pentru comunicarea de informații false în formă continuată.
Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a respins astfel propunerea DIICOT privind arestarea preventivă și a decis ca Georgescu să fie cercetat sub control judiciar.
Decizia vine după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale a petrecut noaptea de luni spre marți în Arestul Central al Capitalei. El fusese reținut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT după perchezițiile și audierile desfășurate luni.