
La un an de la ultimele alegeri parlamentare, Partidul Acțiunii și Solidarității (PAS) face bilanțul perioadei și susține că, în pofida crizelor globale și a presiunilor asupra populației, Republica Moldova a făcut progrese pe mai multe domenii.
Într-o postare publicată luni, PAS recunoaște că situația economică și energetică pune „presiune mare pe viața de zi cu zi a moldovenilor” și promite noi măsuri pentru diminuarea efectelor crizelor energetice. În același timp, formațiunea își prezintă bilanțul ultimului an, enumerând mai multe rezultate pe care le atribuie guvernării.
Printre acestea se numără deschiderea negocierilor tehnice pe toate capitolele de aderare la Uniunea Europeană. PAS susține că Republica Moldova are „cel mai mare scor de îndeplinire a reformelor” dintre țările candidate.
La capitolul integrare europeană, partidul mai menționează aderarea Republicii Moldova la SEPA și eliminarea permanentă a tarifelor de roaming în cadrul mecanismului „Roaming ca acasă”.
Pe energie, PAS afirmă că în ultimul an au fost adăugați 305 MW de capacități de producere a energiei regenerabile și peste 200 MW de capacități de stocare.
În infrastructură, partidul spune că au fost finalizate 305 proiecte locale prin programele „Satul European” și reparate capital 160 de drumuri locale prin programul „Europa este Aproape”.
În educație, PAS menționează majorarea burselor pentru studenți cu 40% și susține că anul 2026 a înregistrat cel mai mare număr de tineri specialiști angajați în școli și grădinițe din 2018.
Formațiunea mai afirmă că Inspectoratul de Stat al Muncii a reușit să oficializeze peste 10 mii de locuri de muncă unde oamenii lucrau anterior „la negru”.
La capitolul economie, PAS indică o creștere de aproape 12% a exporturilor și de 7,1% a producției industriale. Și turismul este inclus în bilanț: potrivit PAS, Republica Moldova a înregistrat cea mai mare creștere a sosirilor turistice din Europa, de 25%.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
La alegerile parlamentare ordinare din Republica Moldova, desfășurate pe 28 septembrie 2025, partidul de guvernare Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a obținut victorie, reușind să își mențină majoritatea absolută în Parlament. Astfel, PAS a obținut 50,20% de voturi sau 55 de mandate; Blocul Electoral „Patriotic” – 24,17% sau 26 de mandate; Blocul Electoral „Alternativa” – 7,96% cu 8 mandate; Partidul Nostru – 6,20% su 6 mandate; Partidul „Democrația Acasă” – 5,62%, 6 mandate. Prezența totală la vot a fost de 52,24%, validând scrutinul.
Articolul PAS, la un an de la alegeri: Crizele pun presiune pe viața moldovenilor, dar noi vom continua să venim cu soluții apare prima dată în Realitatea.md.