Registrul Fermierilor va deveni operațional din luna octombrie, când autoritățile vor începe recepționarea cererilor de înregistrare a agricultorilor și a exploatațiilor agricole. Sistemul va fi utilizat pentru gestionarea subvențiilor, iar după aderarea Republicii Moldova la UE, și pentru acordarea sprijinului financiar din fondurile europene. Declarația a fost făcută de Eugeniu Osmochescu, ministrul agriculturii și industriei alimentare, transmite IPN.
Potrivit demnitarului, sistemul este necesar atât pentru mecanismele de sprijin aplicate în 2026, cât și pentru cele care vor funcționa în anii următori. Totodată, acesta a menționat că Registrul Fermierilor va fi utilizat și pentru acordarea subvențiilor din partea UE după aderare. În acest sens, agricultorii și exploatațiile agricole trebuie să se înregistreze în sistem, procesul urmând să fie implementat gradual.
În cadrul evenimentului de lansare, Eugeniu Osmochescu s-a referit și la revendicările agricultorilor care protestează la Fălești. Ministrul a declarat că Guvernul examinează posibilitatea prelungirii licențierii importurilor de cereale și floarea-soarelui, însă o decizie va fi luată după evaluarea impactului financiar-economic.
Potrivit ministrului, sunt efectuate calcule pentru a stabili efectele asupra întregului lanț agricol. În ceea ce privește menținerea cotei TVA de 8%, subiectul rămâne în discuție, inclusiv în comisiile parlamentare de profil.
The post Registrul Fermierilor, operațional din octombrie. Va fi utilizat pentru gestionarea subvențiilor și a fondurilor europene appeared first on ipn.md.