Opoziția parlamentară a înregistrat la Parlament proiectul privind inițierea procedurii de suspendare din funcție a președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Inițiativa a fost prezentată în cadrul unei conferințe de presă de Ion Chicu, președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei și deputat în Parlament, fiind susținută și de reprezentanții altor fracțiuni și formațiuni din opoziția parlamentară.
Documentul integral, care are 47 de pagini și este semnat de 46 de deputați, conține argumentele prin care autorii susțin că șeful statului ar fi comis în mod repetat fapte grave de încălcare a Constituției și a legislației.
Potrivit proiectului, în cazul adoptării acestuia, Maia Sandu ar urma să fie audiată în Parlament pentru a prezenta explicații cu privire la faptele care îi sunt imputate. Ulterior, Parlamentul ar urma să sesizeze Curtea Constituțională pentru constatarea circumstanțelor care ar justifica demiterea președintelui, iar Procuratura Generală ar urma să fie sesizată pentru examinarea faptelor grave de încălcare a legislației invocate în document.
Autorii au grupat acuzațiile în cinci categorii principale: „uzurparea puterii de stat” prin subminarea statului de drept și a principiului separației puterilor; subminarea suveranității, independenței și integrității teritoriale; încălcarea obligației de imparțialitate și neutralitate politică; încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale; precum și încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale și exercitarea necorespunzătoare a unor prerogative prezidențiale.
În privința puterii legislative, documentul invocă modul de desemnare a unor candidați la funcția de prim-ministru. Autorii fac referire inclusiv la declarațiile fostului premier Alexandru Munteanu despre discuțiile purtate cu Maia Sandu înainte de numirea sa și susțin că președintele ar fi intervenit în procesul de selectare a candidatului. Un alt exemplu invocat este desemnarea Nataliei Gavrilița pentru funcția de premier în 2021, în pofida existenței unei majorități parlamentare care propusese un alt candidat.
Deputații mai invocă inițiativa Maiei Sandu privind organizarea unui referendum concomitent cu alegerile prezidențiale și susțin că șeful statului ar fi intervenit în competențele Parlamentului în privința legislației electorale.
În raport cu Guvernul, documentul citează declarații publice ale Maiei Sandu prin care aceasta solicita Executivului să întreprindă anumite măsuri, autorii calificându-le drept indicații care ar depăși atribuțiile constituționale ale președintelui. Este invocat separat și refuzul de a semna decretul de numire a bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, în componența Guvernului.
Un capitol amplu este dedicat justiției. Semnatarii îi impută Maiei Sandu tergiversarea sau refuzul numirii unor judecători, anularea unor decrete prezidențiale, implicarea în selectarea judecătorilor, refuzul numirii unor magistrați și demiterea unor judecători. Documentul invocă și declarațiile președintelui referitoare la sistemul judecătoresc, precum și procesul de pre-vetting și vetting.
În privința Procuraturii, autorii fac referire la declarațiile Maiei Sandu referitoare la necesitatea deschiderii unor dosare și la cazul fostului procuror general Alexandr Stoianoglo. Opoziția susține că aceste acțiuni ar constitui imixtiune în activitatea unor instituții care trebuie să rămână independente.
Un alt capăt de acuzare privește suveranitatea și integritatea teritorială. Documentul citează declarațiile Maiei Sandu despre o eventuală unire cu România și susține că asemenea afirmații trebuie analizate prin prisma obligației constituționale a președintelui de a garanta suveranitatea, independența și integritatea teritorială a țării.
Separat, autorii invocă declarațiile Maiei Sandu privind posibilitatea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană „în doi pași”, inițial fără regiunea transnistreană, dacă reintegrarea țării nu va fi posibilă până la momentul aderării. Opoziția susține că un asemenea scenariu ar ridica probleme constituționale privind caracterul unitar și indivizibil al statului.
În capitolul referitor la neutralitatea politică, documentul îi impută Maiei Sandu implicarea în recrutarea unor candidați pentru lista electorală a PAS. Sunt invocate declarații publice ale unor foști miniștri și politicieni despre invitațiile sau discuțiile purtate cu președintele înainte de includerea lor pe listele partidului.
Tot aici sunt incluse declarațiile făcute de Maia Sandu în campania pentru alegerile locale din 2023 referitoare la fondurile europene și administrațiile locale. Autorii susțin că asocierea accesului la finanțări cu opțiunea electorală ar fi reprezentat o intervenție în procesul electoral și o utilizare a funcției prezidențiale în avantajul PAS.
În privința drepturilor fundamentale, sesizarea invocă mai multe articole din Constituție privind egalitatea, cetățenia, protecția cetățenilor, accesul la justiție, prezumția nevinovăției, libertatea de exprimare, dreptul la informare, dreptul de vot și libertatea partidelor.
Printre exemple se regăsește cazul Stoianoglo și hotărârea CtEDO privind lipsa accesului la o instanță pentru contestarea suspendării sale inițiale. Autorii invocă și declarațiile publice în care Maia Sandu a utilizat calificative precum „hoți”, „grupări criminale” sau „coloana a cincea” în raport cu diferite persoane sau grupuri, susținând că astfel ar fi fost afectată prezumția nevinovăției.
Un capitol distinct vizează premiile bănești primite de Maia Sandu. Documentul enumeră Premiul Reinhard Mohn, în valoare de 100.000 de euro, Premiul Robert Blum pentru Democrație, de 25.000 de euro, Premiul „Timișoara pentru Valori Europene”, de 30.000 de euro, și Premiul Franz Josef Strauss, de 10.000 de euro. Autorii susțin că premiile au fost acordate personal președintelui și că ar fi trebuit reflectate în declarațiile de avere ca venituri sau beneficii patrimoniale, inclusiv în situațiile în care sumele au fost ulterior donate.
În legătură cu premiul de la Timișoara, documentul invocă și acordarea cetățeniei Republicii Moldova unor cetățeni români care ulterior au ajuns în funcții publice. Sunt menționate Anca Dragu, numită guvernatoare a Băncii Naționale a Moldovei, Ramona Victoria Strugariu, numită directoare a Institutului Național al Justiției, și Daniel-Marius Staicu, numit ulterior în fruntea Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. Autorii solicită verificarea eventualei existențe a unor raporturi de favorizare sau influență.
Sesizarea mai invocă exercitarea prerogativei de grațiere în cazul unor persoane implicate în infracțiuni grave, precum și atribuțiile exercitate de președinte în raport cu Serviciul de Informații și Securitate.
În total, autorii susțin că faptele descrise ar viza încălcarea articolelor 1, 2, 3, 4, 5, 6 și 77 din Constituție și ar fi afectat drepturile și libertățile prevăzute de alte 12 articole constituționale.
În partea finală, autorii sesizării solicită Curții Constituționale „constatarea circumstanțelor care justifică demiterea din funcție a Președintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu”.
Documentul reprezintă argumentația deputaților care au inițiat procedura, iar acuzațiile formulate în acesta urmează să fie examinate în cadrul procedurilor prevăzute de Constituție.