(foto) Record mondial pentru VW ID. Buzz: În jurul Pământului fără nicio defecțiune tehnică

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut EXCLUSIV!

Conducătorul de cursă lungă Rainer Zietlow, din Mannheim (Germania), a finalizat recent o expediție internațională la volanul unui Volkswagen ID. Buzz Pro cu ampatament lung (LWB), complet electric. Proiectul denumit „ID. Buzz World Tour” a fost oficializat cu un titlu oferit de Guinness World Records™ în categoria „Cele mai multe țări vizitate într-o călătorie continuă cu un vehicul electric alimentat de baterie”.

Certificatul i-a fost înmânat în cadrul expoziției IAA Transportation 2026, iar vehiculul utilizat a fost expus în spațiul exterior al centrului expozițional din Hanovra, pe toată durata târgului.

Traseul din Hanovra pe șase continente

Călătoria a fost inițiată la 1 iulie 2025 de la Centrul pentru Clienți al uzinei Volkswagen Autovehicule Comerciale din Hanovra, locul de fabricație al modelului. Expediția s-a încheiat după 445 de zile, pe 14 septembrie 2026, la expoziția IAA Transportation din același oraș.

Pe parcursul celor peste un an și patru luni (fără a include cele șase luni de planificare intensivă), Rainer Zietlow a străbătut o distanță totală de 99.767 de kilometri, vizitând 92 de țări de pe șase continente.

Mașina a necesitat 16 traversări la bordul unor nave portcontainer și peste 300 de cicluri de încărcare sub condiții climatice variate. Pneurile utilizate pe tot parcursul turului, doar un singur set, au fost cele de serie din fabrică (marca Giti Tire)!

Fără probleme tehnice și starea bateriei

Una dintre concluziile principale ale proiectului pentru Volkswagen Commercial Vehicles a fost că ID. Buzz a parcurs întreaga distanță fără nicio defecțiune tehnică. În plus, la finalul expediției, organismul independent TÜV Nord a inspectat vehiculul (așa cum a făcut-o și înainte de plecare) și a certificat o stare de sănătate (SOH – State of Health) a bateriei de înaltă tensiune de 95.75%!

Vehiculul de serie utilizat este echipat cu o baterie de 86 kWh net, având o autonomie oficială WLTP cuprinsă de practic 500 km (WLTP). Capacitatea de încărcare rapidă (DC) este de până la 200 kW, permițând o încărcare de la 10 la 80% în mai puțin de 30 de minute.

Progresul infrastructurii de încărcare la nivel global și perspectivele mobilității electrice

Într-o retrospectivă, Rainer Zietlow a subliniat că utilizarea unui vehicul electric elimină riscurile legate de calitatea combustibilului fosil (cum ar fi conținutul ridicat de sulf sau contaminarea cu apă a motorinei în anumite regiuni), schimburile repetate de ulei și pericolul de supraîncălzire a motorului. Totuși, infrastructura de încărcare rămâne foarte mixtă la nivel global.

În țări din Africa precum Zambia sau Tanzania nu a existat o infrastructură dedicată, încărcarea fiind realizată direct de la stații electrice naționale sub supraveghere. În schimb, țări precum Africa de Sud, Maroc și Ruanda oferă condiții bune. În Ruanda apropo, bărbatul a întâlnit chiar flote de ID. Buzz utilizate drept taxi-shuttle la o altitudine de 2000 de metri.

Arabia Saudită și țări din America de Sud (precum Brazilia și Chile) au înregistrat un progres rapid în ce privește infrastructura pentru EV-uri, iar China se poziționează ca un lider unde mobilitatea electrică face parte din viața cotidiană.

Pentru Zietlow, această realizare reprezintă al nouălea său record Guinness stabilit la volanul unor modele din gama mașinilor de pasageri și comerciale ale Volkswagen.

Vezi și: (foto) Record Guinness: Cea mai lungă călătorie cu o mașină electrică!

GALERIE FOTO:


























Articolul (foto) Record mondial pentru VW ID. Buzz: În jurul Pământului fără nicio defecțiune tehnică apare prima dată în Autoblog.md.