Fragmente ale unei posibile drone au căzut în România. Un incendiu s-a produs pe un teren din Brăila

Fragmente ale unui obiect, posibil o dronă, au fost descoperite în dimineața zilei de marți, 29 septembrie, pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei, în dreptul localității Gropeni, județul Brăila, a anunțat Ministerul Apărării Naționale al României.

Incidentul a fost semnalat în cursul nopții printr-un apel la 112. Un cetățean a anunțat că un obiect a căzut pe teren, după care s-a produs un incendiu.

„Incidentul a fost semnalat autorităților în cursul nopții, prin apel la 112, de către un cetățean care a comunicat despre căderea unui obiect, urmată de producerea unui incendiu care s-a stins, fără a produce victime sau pagube materiale”, a comunicat MApN.

Echipe ale Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații au ajuns la fața locului și au securizat perimetrul. Fragmentele urmează să fie cercetate, iar o echipă specializată a Ministerului Apărării se va deplasa în zonă.

MApN a precizat că radarele militare nu au detectat în cursul nopții nicio pătrundere neautorizată în spațiul aerian al României.

„Precizăm faptul că sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale nu au raportat nicio pătrundere neautorizată în spațiul aerian național în cursul nopții trecute”, potrivit ministerului.