S.A. „Energocom” a venit cu o reacție la declarația deputatului Vasile Costiuc privind utilizarea banilor împrumutați de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), respingând afirmația potrivit căreia compania ar achiziționa Valori Mobiliare de Stat (VMS) din aceste mijloace.
„Afirmația potrivit căreia compania achiziționează Valori Mobiliare de Stat (VMS) din mijloacele împrumutate de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) este un fals”, a comunicat Energocom.
Potrivit companiei, creditul BERD, în valoare de până la 400 de milioane de euro, are o destinație strictă: finanțarea achizițiilor de gaze naturale și energie electrică necesare asigurării securității energetice a Republicii Moldova.
Energocom precizează că suma de 400 de milioane de euro nu este transferată direct în conturile companiei. Debursările sunt efectuate în baza contractelor eligibile rezultate din procedurile de achiziție și a documentelor justificative.
Potrivit explicațiilor oferite, mecanismul aplicat de BERD pentru achiziția gazelor presupune controlul destinației banilor și plata către furnizorii eligibili. În consecință, susține Energocom, aceste mijloace nu pot fi redirecționate pentru plasamente financiare precum Valorile Mobiliare de Stat.
Compania confirmă, în același timp, că a cumpărat VMS, însă susține că a făcut acest lucru exclusiv din surse financiare proprii.
„Menționăm că Energocom a achiziționat Valori Mobiliare de Stat, însă exclusiv din surse financiare proprii, și nu din fondurile BERD”, precizează compania.
Energocom explică faptul că, pe lângă activitățile reglementate în baza obligației de serviciu public, activează și pe piața liberă a gazelor și energiei electrice. Potrivit companiei, plasamentele în VMS au fost realizate pentru gestionarea disponibilităților bănești existente în conturile sale bancare.
Energocom prezintă și cronologia operațiunilor. Prima utilizare a facilității BERD pentru anul gazier 2025–2026 a fost rambursată integral în aprilie 2026, iar soldul creditului a ajuns la zero.
Prima debursare pentru anul gazier 2026–2027 a avut loc abia la sfârșitul lunii septembrie 2026, în timp ce plasamentele în VMS au fost efectuate în perioada iunie–septembrie 2026 din lichiditățile proprii ale companiei.
„Prin urmare, nu există o redirecționare a mijloacelor BERD destinate achizițiilor de energie către finanțarea datoriei de stat. Cele două operațiuni au surse de finanțare și mecanisme distincte”, a transmis Energocom.
Compania mai precizează că facilitatea BERD a fost instituită pentru proiectul „Consolidarea securității energetice a Republicii Moldova” și este destinată achizițiilor strategice de gaze naturale și energie electrică.