Zi decisivă pentru Călin Georgescu: află dacă revine în arest în dosarul de înşelăciune

Procurorii DIICOT cu cerut arestarea sa pentru 30 de zile, în timp ce el a contestat măsura controlului judiciar.

Noua înfățișare vine la o zi după ce luni, procesul lui Georgescu și mercenarul Horațiu Potra a fost amânat.

Georgescu a fost dat în judecată pentru complicitate la tentativă de comitere a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale. De asemenea, fostul candidat la prezidențiale este judecat și pentru comunicarea de informații false în formă continuată.

Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar, săptămâna trecută, de Tribunalul București, în dosarul în care procurorii DIICOT îl cercetează pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Procurorii DIICOT au contestat decizia judecătorilor.

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a respins astfel propunerea DIICOT privind arestarea preventivă și a decis ca Georgescu să fie cercetat sub control judiciar.

Decizia vine după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale a petrecut noaptea de luni spre marți în Arestul Central al Capitalei. El fusese reținut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT după perchezițiile și audierile desfășurate luni.

Publicat
Din categoria Politic