Ne enervează și invidiem faptul că Polonia este prezentă din ce în ce mai mult la masa deciziilor europene și globale și România nu. S-a ajuns ca în din ce în ce mai multe formate să se folosească expresia ”Big Five plus Regatul Unit”, cu Polonia acolo, fără România.
Este puterea Poloniei doar o percepție sau sunt niște argumente raționale în spate? Mai rezistă enervarea noastră pe statutul Poloniei (sau pe poziția subpotențial a României) la o analiză bazată pe argumente, cifre și tendințe?
Pare că Polonia a devenit lider de facto în Europa Centrală și de Est din punct de vedere geostrategic, economic si militar. Acumulările economice, demografice, militare și diplomatice din ultimii 30 de ani au transformat Polonia într-o țară ”greu de ocolit”, o putere regională a cărei poziție pare să cântărească din ce în ce mai mult. Deși a avut cea mai ridicată viteză de convergență economică postaderare dintre țările intrate în UE în ultimele decenii, România a rămas în urmă, exercitând o putere de influență și decizie mult sub cea a Poloniei.
Polonia, o putere regională tot mai greu de ocolit
Da, nu putem spune că suntem permanent în afara mesei, dar nici nu putem afirma că România este unul dintre actorii care participă la stabilirea agendei, alături de marile puteri. Influența externă a României pare din ce în ce mai redusă.
Faptul că Polonia a devenit o ancoră strategică în regiunea ECE (Europa Centrală și de Est) este validat obsesiv în ultimii ani. Și este vorba de securitate (inclusiv militară), bani europeni, platformă industrială competitivă, infrastructură și diplomație agresivă.
Niște exemple grăitoare. În februarie 2026, la reuniunea E5 a miniștrilor apărării au participat Franța, Germania, Italia, Marea Britanie si Polonia. În urmă cu un an, la reuniunea de urgență de la Paris privind chestiunea Ucrainei și a securității europene, Polonia a fost invitată, România nu.
România pare că alunecă spre locurile de retrogradare, menținând un rol consistent doar în interesele din jurul Mării Negre și ajutorării Ucrainei. Pare că centrul de gravitație al intereselor strategice europene s-a mutat către Polonia, iar noi nu am reușit – din nou, ca de multe ori în istorie – să transferăm din câștigurile decurgând din geografia economică avantajoasă spre influență mai mare la nivel decizional. Și asta nu e bine, atât pentru prezent cât mai ales pentru viitor.
Și totuși, cum a reușit Polonia să ajungă la masa deciziilor strategice iar România nu? Ce puncte tari a reușit să acumuleze Polonia? Ce avantaje competitive are față de România? Și ce puncte slabe? Ne supărăm degeaba pe reușita Poloniei sau chiar există argumente serioase în succesul ei? Ce trebuie să învățăm din experiența și atitudinea Poloniei?
Cum a construit Polonia avantajul economic
- Despre creștere economică și reziliență în fața crizei financiare. De ce cazul Polonia a fost unic? Polonia a fost singurul stat membru al Uniunii Europene care a înregistrat creștere economică în 2009 și singura economie a UE care a evitat recesiunea în timpul crizei financiare globale din 2008–2009. Din Tabelul 1 se poate observa cum Polonia crește cu 5,1% în anul 2008, menține o rată de creștere de 1,6% în anul 2009 (în care toate economiile europene au avut cădere) și accelerează în 2010 și 2011 cu rate de creștere de 3,9% și, respectiv, 4,3%. România are o creștere importantă de 7,3% în 2008, după care, sub efectul crizei financiare, se confruntă cu 2 ani consecutivi de cădere economică, minus 6,6% în anul 2009 și minus 1,6% în anul 2010. De-abia în anul 2014 România revine la nivelul PIB-ului din 2008.
Cum a reușit Polonia în acea perioadă? Păi atât Comisia Europeană cât și OECD arătau câțiva factori comuni: piață internă mare, dependență mai redusă de exporturi decât alte economii din Europa Centrală și de Est, deprecierea zlotului, sector bancar relativ solid, îndatorare privată mai redusă, relaxare monetară și fiscală, investiții în infrastructură și intrări importante de fonduri europene. O combinație reușită.
Tabel 1
- Despre mărimea economiei și convergență. În prezent, PIB-ul Poloniei a depășit un trilion de euro, iar cel al României se estimează că va ajunge în acest an la 396 miliarde euro, de 2,5 ori mai mic. Polonia are cea mai mare economie din regiunea Europei Centrale și de Est, reprezentând 5% din PIB-ul UE27. Chiar dacă în ultimii 20 de ani PIB-ul Poloniei a crescut de 3,6 ori iar al României de 4,1 ori, decalajul de putere economică s-a menținut.
Ori dimenisunea economiei contează, ilustrând o piață mare, o cerere solvabilă mai ridicată, un buget mai mare, un sector bancar mai important, o piață a capitalurilor mai adâncă și un sector de private equity mai dezvoltat. Înseamnă o capacitate mai mare de a finanța / cofinanța infrastructură, cheltuieli de apărare și sprijin pentru companiile campioni europeni la nivel industrial. Și expansiunea economică rămâne consistentă, ultimele date Eurostat indicând în cazul Poloniei o creștere economică de 3,8% în trim 2 2026 raportat la același trimestru din anul anterior (România are o cădere de 2%, cea mai mare din UE).
În ceea ce privește convergența reală, măsurată prin dinamica PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare, în anul 2025 Polonia se află la 81% din media UE27 iar România la 78%. Aici România a avut o viteză de convergență mai ridicată, în ultimii 10 ani de exemplu, Polonia a progresat cu 12pp iar România cu 20pp.
Un avantaj important: reziliența macroeconomică
- Despre sustenabilitatea finanțelor publice și a contului curent. Dacă în 2024, Polonia avea un deficit ESA de 6,4% iar România de 9,3% din PIB, începând cu anul 2025 ecartul s-a redus – Polonia înregistrând 7,3% din PIB iar România 7,9% din PIB. În 2026, estimările indică o reducere a deficitului bugetar al României la 6,2% din PIB față de Polonia, care urcă, la 6,5% din PIB (trebuie avută în vedere aici creșterea puternică a alocării pentru cheltuielile militare) (Tabel 2).
Tabel 2
În ceea ce privește deficitul bugetar structural, prognozele indică pentru anul în curs 6,6% din PIB-ul potential pentru Polonia și 5,4% din PIB-ul potențial pentru România.
Pentru o bună înțelegere, trebuie să vedem totuși la ce ordine de mărime ale ponderii cheltuielilor și veniturilor în PIB se calculează deficitul bugetar efectiv și cel structural. De exemplu, putem vorbi despre Polonia ca o țară dezvoltată, cu o pondere a veniturilor bugetare în PIB de 43,6% (aproape de media UE27 de 46,3% din PIB) și de economia tip paradis fiscal a României, cu o pondere a veniturilor bugetare în PIB de doar 35,4% din PIB. Deci, un decalaj în România de aproape 11 pp din PIB față de media UE27 și de peste 8pp din PIB, ecart care se răsfrânge simetric și la cheltuieli. (Infografic 1)
Infografic 1
Cu privire la ponderea datoriei guvernamentale în PIB, ultimele date Eurostat (trim 1 2026) indică valori asemănătoare în dreptul Poloniei și României, de 61,6% din PIB și respectiv, 60,1% din PIB. Principalele probleme structurale ce influențează sustenabilitatea datoriei guvernamentale sunt aceleași pentru ambele țări: îmbătrânirea demografică, costurile mai mari legate de pensii și îngrijirea sănătății și creșterea cheltuielilor de înzestrare militară.
Dezechilibrul extern indică o situație favorabilă Poloniei. La iunie 2026, deficitul de cont curent al Poloniei măsura 2,2% din PIB iar deficitul de cont curent al României 8,2% din PIB. Factorul principal, deficitul comercial, indică o problemă privind nivelul și intensitatea producției din România, cu impact pe soldul balanței exporturi-importuri.
Instituțiile transformă economia în putere
- Despre dezvoltarea instituțională și eficiența guvernării. Instituțiile contează pentru sustenabilitatea creșterii economice și proiecția influenței externe cât mai ridicate. Pe baza indicatorilor de eficiență a a guvernării, estimați de Banca Mondială, putem observa că la toți indicatorii Polonia stă mai bine decât România. (Infografic 2)
Infografic 2
Sursa: Banca Mondială, WGI Indicators, 2026
De ce contează eficiența instituțională și cum o putem lega de creșterea economică? Simplu, o administrație mai eficientă înseamnă politici publice mai bune, capacitate mai mare de absorbție și utilizare eficientă a fondurilor europene. Mai înseamnă și că poți atrage și implementa mai rapid investițiile și ai o capacitate de reacție rapidă mai bună atunci când apar crize.
Industria, infrastructura și banii europeni schimbă raportul de forțe
- Despre baza industrială, inclusiv dezvoltarea industriei de apărare prin SAFE. Polonia și-a construit mai bine baza industrială. Prin programare economică orientativă și scheme de ajutor de stat pentru companiile strategice, Polonia s-a integrat în lanțurile de producție occidentale, mai ales germane. OECD arată că în perioada 2000-2022, exporturile Poloniei s-au dublat, de la 27% din PIB la 63% din PIB. Investițiile străine, absorbția internă ridicată și fondurile europene au ajutat enorm la creșterea producției cu valoare adăugată ridicată. România are, de asemenea, o bază industrială importantă însă nu ”prinde” încă suficientă valoare adăugată internă din lanțurile globale și este limitată de inovarea redusă, competențele insuficiente și infrastructură.
După invazia din Ucraina, România a început să se dezindustrializeze, mai ales din cauza exploziei prețurilor la energie și combustibil, devenind mai puțin competitivă. Procesul a continuat accelerat în ultimul an, 80% din cele 70.000 locuri de muncă stabile pierdute în ultimul an fiind din industrie, mai ales din industria prelucrătoare.
Totuși, ponderea exportului de bunuri cu valoare adăugată ridicată rămâne o problemă în ambele țări analizate.
Războiul din Ucraina a accelerat ascensiunea Poloniei
- De la industrie la industria de apărare, de la economie la geopolitică. Polonia a primit prin SAFE 43,7 miliarde euro, România 16,7 miliarde euro. În România se estimează că 35-40% din total merge către industria internă de apărare, în Polonia 89% merge către industria de apărare autohtonă, 12.000 de companii beneficiare. Astfel, având în vedere doar împrumutul (fără dobânzi), pentru 1 euro SAFE, Polonia generează aproximativ 1,16–1,69 euro PIB intern, față de doar 0,40–0,48 euro în România. Polonia generează de 4 ori mai mult în propria economie decât România. Am detaliat într-o analiză Mediafax aici.
Războiul din Ucraina a convertit puterea economică Poloniei în putere geopolitică. De la statutul de economie mare și membru NATO, până la infrastructură terestră către Ucraina, percepția istorică foarte dură asupra amenințării ruse și disponibilitatea de a cheltui masiv pentru apărare, toți acești factori au făcut ca ochii principalilor poli de decizie la nivel european să se mute spre Polonia. Polonia alocă cel mai mare procent din PIB pentru apărare (4,5% din PIB pe standard NATO, 4,8% din PIB pe metodologia națională) în timp ce România are o alocare de 2,3% conform clasificării NATO (Infografic 3).
Infografic 3
- Diplomația ofensivă a contat enorm. Puterea de vot în cadrul instituțiilor UE de asemenea. Formatul Weimar a oferit Poloniei o comunicare permanentă cu Franța și Germania de peste 3 decenii. România pare că nu are așa ceva. Un alt exemplu de inteligență diplomatică: atunci când, în primul semestru al anului 2025 Polonia a deținut Președinția Consiliului UE, sloganul său a fost „Security, Europe!” – aproape toată agenda a stabilit-o suprapunând prioritățile naționale peste agenda europeană.
Și mai este un factor care diferențiază puternic Polonia de România – puterea demografică. În 2026, Polonia are peste 36 milioane de locuitori iar România 19 milioane. Având în vedere că 80% din legislația UE adoptată în Consiliu folosește majoritatea calificată (cel puțin 55% dintre state reprezentând 65% din populația UE), putem deduce că Polonia are o ”greutate” dublă la vot față de România. Adaptând un slogan la modă în timpul crizei financiare cu privire la căderea băncilor aici, putem spune că Polonia este ”prea mare pentru a fi ignorată”. România are și ea potențial din acest punct de vedere, subutilizat în multe dintre cazuri.
Capitalul uman, diferența structurală
- Despre resursa umană, ocupare și sărăcie. Polonia își folosește mult mai bine resursa umană. Rata ocupării este de aproape 80% în Polonia față de 69% în România, la ponderea persoanelor cu studii superioare Polonia este la media UE (45%) iar România este la jumptate (23%). În ceea ce privește rata șomajului, datele oficiale Eurostat pentru anul 2025 indică 3% în Polonia față de 6% în România. Una dintre diferențele structurale importante privește rata de sărăcie și excluziune socială – conform datelor Eurostat din 2025, Polonia are 15% iar România 27,4%, în topul țărilor UE. Această discrepanță spune multe, nu mai este cazul unor detalii.
- Despre motoarele creșterii economice endogene – investiții în capitalul uman, sănătate și inovare. Diferența de viziune privind investițiile în resursa umană este evidentă. Datele Eurostat arată cheltuieli (de fapt investiții) în Educație în Polonia de 5,6% din PIB în 2024 (a șasea cea mai mare alocare din UE 27) iar în România de 4% din PIB (a doua cea mai mică alocare dintre țările UE 27). La cheltuieli (de fapt investiții) în Sănătate Polonia a alocat 6,1% din PIB în 2024, iar România 5,2% din PIB (a treia cea mai mică alocare dintre țările UE 27). Polonia cheltuie (de fapt investește) 1,5% din PIB în cercetare-dezvoltare-inovare pe când România de-abia atinge 0,5% din PIB anual.
Ce poate învăța România din modelul polonez
Argumentele de mai sus relevă niște concluzii. Nu trebuie să invidiem și nici să ne supărăm că Polonia are un statut și o influență asupra deciziilor strategice superioare României. Polonia a știtu mai bine să-și transforme puterea demografică și economică în putere geopolitică. Polonia a investit mai mult în resursa umană, în infrastructură și în proprii campioni industriali. Polonia reușește să extragă un efect multiplicator mai mare dintr-o absorbție ridicată a fondurilor europene și atragerea de ISD cu valoare adăugată (inclusiv din SAFE).
Polonia are șanse mai mari să iasă din capcana venitului mediu, premise pentru intrarea în noua revoluție tehnologică bazată pe AI și tehnologie de vârf Industry 5.0 există: a reușit să treacă de de la asamblare și cost redus la tehnologie, cercetare, management și producție de valoare adăugată ridicată. Polonia produce mai mult, are o arhitectură instituțională matură și a demonstrat că are reziliență mai ridicată la crizele suprapuse. Polonia are șanse mari ca în 2030 să ajungă la convergența reală deplină cu media UE27.
România a avut o viteză de convergență spectaculoasă, dar o dezvoltare inegală. Austeritatea oarbă din ultimul an a lovit puternic investițiile în resursa umană și în motoarele endogene care să facă tranziția către noua revoluție tehnologică. Efectele de multiplicare capturate din afluxul de fonduri europene (inclusiv SAFE) și ISD (aflate în scădere dramatică în ultima perioadă) sunt marginale. Sistemul fiscal inechitabil și evaziunea endemică fac din România un paradis fiscal, problemă structurală care împiedică modernizarea.
România are încă avantaje pe care le poate transforma în influență
Avantajele competitive certe pentru tranziția către economia bazată pe tehnologie de vârf sunt contranbalansate de lipsa unei viziuni integrate. România se dezvoltă doar în câteva enclave, de principiu centrele universitare. În rest, subdezvoltare, sărăcie și deprivare materială severă. Dacă nu schimbă ceva structural, România se va depărta de nivelul mediu de dezvoltare economică din UE 27 și de Polonia. În loc de convergență, vom vorbi pe termen mediu de divergență, adică revenirea în periferie.
Ambele țări au vulnerabilități fiscal-bugetare. Ambele țări au avut probleme recente cu evaluările agențiilor de rating. Ambele țări au probleme cu îmbătrînirea demografică și cu competitivitatea descendentă prin creșterea naturală a costurilor cu forța de muncă și parțial nenaturală a costurilor cu energia (inclusiv din cauza politicilor forțate europene).
Dacă vrea și poate să aplice politici de modernizare, România are un spațiu de dezvoltare mai ridicat decât Polonia. Chiar OECD sugerează că o bună parte din potențial nu necesită descoperirea unui nou model economic, ci eliminarea blocajelor care împiedică funcționarea modelului deja existent.
România trebuie să se concentreze asupra fragilității macroeconomice (parțial agravate în ultimul an), participării reduse la forța de muncă, investiției reduse în resursa umană, capacității reduse de implementare a proiectelor de investiții și polarizării grave din punct de vedere economic și social.
Activele strategice ale României nu sunt puse într-un puzzle, într-o viziune integrată și atunci fragmentarea prezentă își plafonează contribuția la modernizare. În plus, puterea diplomației trebuie redefinită.
La final, o întrebare: cum a reușit Polonia să compatibilizeze tradiția proamericană cu politica industrială și de apărare și noi nu? De reflectat.