Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a prezentat în ședința Guvernului proiectul hotărârii privind aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea amendamentului semnat la 7 septembrie 2026 la acordurile de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare.
Potrivit ministrului, amendamentul are drept scop ajustarea cadrului de implementare și finanțare a proiectului la activitățile care urmează să fie realizate. Astfel, se propune anularea parțială a finanțării în valoare de 3,5 milioane de euro, aferentă unor componente care nu mai urmează să fie implementate, inclusiv cele privind sistemele informatice pentru monitorizarea, gestionarea sistemului electroenergetic și funcționarea pieței de energie electrică.
În același timp, finanțarea și eforturile de implementare vor fi concentrate asupra componentelor esențiale ale proiectului, inclusiv finalizarea și punerea în funcțiune a liniei de 400 kV Vulcănești–Chișinău, a stației electrice Chișinău și a stației electrice Vulcănești.
Proiectul are o valoare totală de 61 de milioane de euro, dintre care peste 42,77 milioane de euro au fost deja valorificate.
„Nu sunt necesare instituții sau mecanisme noi, modificările urmând să fie aplicate prin cadrul existent de implementare și monitorizare a proiectului. Aprobarea amendamentului va permite adaptarea finanțării la situația actuală a proiectului și concentrarea resurselor asupra infrastructurii electroenergetice prioritare, contribuind la creșterea fiabilității și securității aprovizionării cu energie electrică”, a declarat Dorin Junghietu.
Proiectul urmează să fie transmis Parlamentului pentru examinare.
De menționat că valoarea totală a proiectului este de aproximativ 138 de milioane de euro, iar perioada de implementare este 2020–2027. Proiectul prevede construcția liniilor electrice aeriene Vulcănești–Chișinău, cu o lungime de aproximativ 158 km, și Bălți–Suceava, cu o lungime de 138 km, ambele la tensiunea de 400 kV. De asemenea, este prevăzută modernizarea stațiilor electrice Chișinău (330 kV), Vulcănești (400 kV) și Bălți (330 kV).
The post Finanțarea proiectului de dezvoltare a sistemului electroenergetic, redusă cu 3,5 milioane de euro appeared first on LOGOPRESS.