Noul ambasador al SUA în Republica Moldova și-a prezentat scrisorile de acreditare

Noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Joseph Mark Burkhalter, și-a prezentat miercuri scrisorile de acreditare președintei Maia Sandu. Diplomatul va avea reședința la Chișinău, transmite IPN.

Joseph Mark Burkhalter a sosit acum câteva zile la Chișinău și a declarat printr-un mesaj public că își propune să contribuie la consolidarea și dezvoltarea relațiilor dintre SUA și Republica Moldova. Acesta a fost nominalizat în iunie de președintele Donald Trump și confirmat de Senatul SUA în august. Postul de ambasador al SUA la Chișinău a rămas vacant după încheierea mandatului lui Kent D. Logsdon.

În cadrul ceremoniei, șefa statului a primit scrisorile de acreditare și din partea altor patru ambasadori. Este vorba despre Nazmiye Başaran, ambasadoarea Turciei, cu reședința la Chișinău, și Kevin Rex, ambasadorul Canadei, cu reședința la București.

De asemenea, au fost acreditați Khalid Eid Alshammri, ambasadorul Arabiei Saudite, cu reședința la București, și Ahmed Ouail, ambasadorul Algeriei, cu reședința la Kiev.

The post Noul ambasador al SUA în Republica Moldova și-a prezentat scrisorile de acreditare appeared first on ipn.md.