Premierul, despre criza apei: „Am făcut tot ce a fost posibil ca să prevenim această situație”

Vasile Tofan spune că Guvernul a făcut tot ce a fost posibil ca să prevină criza apei și cere o critică constructivă, după ce Ministerul Mediului a anunțat că Ucraina nu mai poate deversa spre Moldova un debit mai mare decât cel care intră în lacul de la Novodnistrovsk.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Design-f%C4%83r%C4%83-titlu-(1).mp4″ muted=”false”]

 

„Există foarte multă lume critică. Și pe bune, eu cred că are dreptate să fie furioasă și să fie critică. În același timp, mi-aș dori foarte mult ca critica asta să fie constructivă”, a declarat Tofan.

Potrivit premierului, Guvernul este deschis la orice soluție pentru situația de pe Nistru și colaborează cu toți cei care vin cu propuneri. El spune că nu poate accepta soluțiile de tipul „vina e a ucrainenilor” și dă exemple din Europa.

Debitul Dunării a scăzut de la 3.600 la 1.600 de metri cubi pe secundă, iar în unele zone, precum Vidin (Bulgaria) și Rasova (România), fluviul aproape a secat. Rinul a ajuns la 10 centimetri adâncime pe anumite porțiuni, iar șlepurile nu mai pot circula.

Tofan afirmă că Ucraina a eliberat până acum mai multă apă decât intra în lacul de acumulare. „Am făcut tot ce a fost posibil ca să prevenim această situație”, a mai spus premierul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că debitul minim de apă din Nistru, menținut până acum pentru Republica Moldova, nu mai poate fi asigurat, avertizează Ministerul Mediului. Situația este cauzată de scăderea fără precedent a nivelului apei în urma secetei care persistă de mai multe luni în amonte de lacul de acumulare.

Apa scade în Nistru, autoritățile se pregătesc: Mai multe scenarii, analizate la Chișinău

Articolul Premierul, despre criza apei: „Am făcut tot ce a fost posibil ca să prevenim această situație” apare prima dată în Realitatea.md.