„Cum pot contribui tinerii la dezvoltarea comunității din care fac parte?” La această întrebare au încercat să răspundă participanții „Laboratorului Soluțiilor pentru Tineret”, desfășurat la Basarabeasca. Evenimentul a reunit tineri din întregul raion într-un exercițiu de consultare dedicat identificării priorităților pentru viitoarele politici de tineret. The post Tinerii din Basarabeasca au identificat prioritățile pentru Strategia… Continuă lectura Tinerii din Basarabeasca au identificat prioritățile pentru Strategia de Tineret 2027-2030 în cadrul unui laborator civic
Lună: septembrie 2026
Alexandru Nazare va fi cununat de șeful Eurogrup, Kyriakos Pierrakakis, ministru al Finanțelor în Grecia. Când va avea loc ceremonia
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și partenera sa, o cântăreață de muzică populară, se vor căsători sâmbătă, potrivit informațiilor apărute în presă. Ei vor fi cununați de Kyriakos Pierrakakis, ministrul Finanțelor din Grecia, care este și președintele Eurogrup – reuniunea miniștrilor de finanțe din Zona Euro, conform Gândul.ro.
Atac rusesc cu drone asupra unor benzinării din Kiev. Cel puţin doi oameni au fos uciși şi opt au fost răniţi
Două persoane au fost ucise, iar alte opt au fost rănite vineri, într-un atac rusesc cu dronă la o staţie de alimentare cu carburant din Kiev, a anunţat primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, după ce mai multe benzinării au fost vizate în cursul dimineţii.
Un fost redactor-șef al Sputnik Moldova ar fi folosit inteligența artificială pentru propagandă și atacuri la adresa Maiei Sandu
Un fost redactor-șef al Sputnik Moldova ar fi folosit Claude, chatbotul de inteligență artificială dezvoltat de compania americană Anthropic, pentru a transforma știri, sondaje și postări politice din R. Moldova și România în materiale de propagandă în limba rusă. Unele dintre acestea au fost publicate pe canalul de Telegram Sputnik Moldova și de agenția rusă…
Aquanexa la ExpoApa 2026
Aquanexa a luat naștere și s-a dezvoltat în Italia, o piață în care utilitățile sunt solicitate de ani de zile să facă față unor rețele complexe, nevoii de modernizare a infrastructurii, reducerii pierderilor, digitalizării și unei atenții tot mai mari acordate rezilienței resursei de apă. În acest context, Grupul a dezvoltat un model capabil să… Continuă lectura Aquanexa la ExpoApa 2026
Bebelușii cu mame anemice pot avea un creier mai mic. Copilul poate fi afectat chiar și la școală
Cercetătorii au afirmat că diferențele de dezvoltare ar putea duce la probleme cognitive odată cu începerea școlii, potrivit unui studiu comun realizat de cercetători de la King’s College din Londra, Și Universitatea Cape Town din Africa, informează The Guardian. Peste o treime din femeile însărcinate din întreaga lume suferă de anemie, afecțiune cauzată de deficitul… Continuă lectura Bebelușii cu mame anemice pot avea un creier mai mic. Copilul poate fi afectat chiar și la școală
Republica Moldova câștigă medalii pe bandă rulantă la Mondialul Universitar de Haltere
Republica Moldova câștigă medalii pe bandă rulantă la Mondialul Universitar de Haltere. Lotul „tricolorilor” a ajuns la un total de 15 distincții, după ce Adriana Conac și Alexandr Baldji au devenit vicecampioni, iar Victor Moroșanu a ocupat a treia treaptă a podiumului de premiere.
A fost lansată prima piesă de la moartea lui Dolly Parton. Interpretarea artistei a melodiei „Bound to Ride”, un tribut adus formației The Stanley Brothers
Albumul celebrează trupa care a fost inclusă postum în Country Music Hall of Fame, la începutul acestui an. Dolly Parton a înregistrat cântecul în 2022. Albumul tribut cu vedete include și melodii de Willie Nelson, Jamey Johnson, Dierks Bentley și mulți alții, potrivit The Independent. Deși majoritatea pieselor de pe album au fost interpretate live… Continuă lectura A fost lansată prima piesă de la moartea lui Dolly Parton. Interpretarea artistei a melodiei „Bound to Ride”, un tribut adus formației The Stanley Brothers
Peste 30 de străini care au depășit termenul de ședere în SUA au ajuns în Moldova, în 2026
31 de cetățeni străini care au depășit termenul legal de ședere în Statele Unite au intrat, de la începutul anului 2026, în Republica Moldova. Informația a fost comunicată de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pe 11 septembrie. Potrivit instituției, 27 dintre aceștia au părăsit deja țara, iar patru se află în continuare pe teritoriul Republicii Moldova.… Continuă lectura Peste 30 de străini care au depășit termenul de ședere în SUA au ajuns în Moldova, în 2026
Chiveri, despre o nouă reuniune 1+1: „Suntem optimiști că, în perioada următoare, vor fi create condițiile”
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, și-a exprimat speranța că, în perioada următoare, vor fi create condițiile necesare pentru o nouă reuniune în formatul 1+1. Potrivit oficialului, Chișinăul și-a exprimat disponibilitatea pentru organizarea unei reuniuni și rămâne deschis dialogului. Declarațiile au fost făcute într-un interviu pentru Moldpres, în cadrul căruia oficialul moldovean a calificat actualul dialog… Continuă lectura Chiveri, despre o nouă reuniune 1+1: „Suntem optimiști că, în perioada următoare, vor fi create condițiile”