Comisia pentru hărţuire din cadrul Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a analizat mai multe plângeri de de hărţuire sexuală sau hărţuire morală la locul de muncă, formulate de angajate dintr-una dintre companiile statului. În paralel, Comisia de disciplină a demarat o anchetă, relatează News.ro.
Lună: septembrie 2026
Extinderea Aeroportului Chișinău trebuie să înceapă cel târziu în octombrie, premier
Reconstrucția și extinderea Aeroportului Internațional Chișinău „Eugen Doga” trebuie să înceapă cel târziu în octombrie. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan, după o vizită la aeroport. În contextul aglomerării din orele de vârf, șeful executivului a cerut suplimentarea resurselor pe liniile de control și măsuri pentru reducerea cozilor, transmite IPN. „Am mers la… Continuă lectura Extinderea Aeroportului Chișinău trebuie să înceapă cel târziu în octombrie, premier
BRICS ajunge la un acord. Ce decizie au luat liderii înaintea summitului de la New Delhi
Documentul urmărește să transmită un mesaj de unitate al blocului și să îi consolideze influența pe scena internațională. Potrivit surselor citate, negociatorii au convenit asupra unui text care nu este așteptat să nominalizeze vreo țară, dar care va condamna războiul unilateral declanșat de orice stat. Liderii BRICS urmau să aprobe documentul în cursul zilei de… Continuă lectura BRICS ajunge la un acord. Ce decizie au luat liderii înaintea summitului de la New Delhi
BRICS ajunge la un acord comun. Ce decizie au luat liderii înaintea summitului de la New Delhi
Documentul urmărește să transmită un mesaj de unitate al blocului și să îi consolideze influența pe scena internațională. Potrivit surselor citate, negociatorii au convenit asupra unui text care nu este așteptat să nominalizeze vreo țară, dar care va condamna războiul unilateral declanșat de orice stat. Liderii BRICS urmau să aprobe documentul în cursul zilei de… Continuă lectura BRICS ajunge la un acord comun. Ce decizie au luat liderii înaintea summitului de la New Delhi
Lady Gaga, prima apariție publică de când a devenit mamă. Artista și logodnicul său au fost surprinși la plimbare cu bebelușul lor
Lady Gaga a fost văzută pentru prima dată alături de nou-născutul său, după ce artista și logodnicul ei, Michael Polansky, au devenit recent părinți. Cântăreața a fost fotografiată în timp ce își ținea bebelușul la piept, în timpul unei plimbări în nordul Californiei, scrie adevărul.ro.
Accident cu trei mașini la Corlăteni. Mai multe persoane sunt rănite
Un accident rutier s-a produs sâmbătă, 12 septembrie, la ora 11:02, pe traseul M5, în apropierea satului Corlăteni, raionul Rîșcani, cu implicarea a trei automobile: Hyundai, Volkswagen și Nissan. Potrivit informațiilor oferite de ofițera de presă a poliției Rîșcani, Lilia Harea, în urma impactului, trei persoane au fost traumatizate. Din sursele Realitatea.md ar fi vorba… Continuă lectura Accident cu trei mașini la Corlăteni. Mai multe persoane sunt rănite
VIDEO „Niciodată nu am tremurat atât de tare”. Povestea Evgheniei din Harkov despre viața sub bombardamente
Războiul din Ucraina durează deja de al cincilea an. În acest timp, mulți adolescenți ucraineni au crescut odată cu războiul — în sunetul alarmelor aeriene, al exploziilor și al știrilor de pe front. Iar 24 februarie 2022 a devenit ziua care, într-o clipă, a despărțit copilăria de viața de adult. Pe atunci, Evghenia, din Harkov,… Continuă lectura VIDEO „Niciodată nu am tremurat atât de tare”. Povestea Evgheniei din Harkov despre viața sub bombardamente
Culorile pereților afectează starea de spirit. Culoarea recomandată de psihologi ce poate reduce stresul
Când alegem culoarea pereților, de obicei ne gândim la ce nuanță ne place și cum se va potrivi cu mobilierul. Cu toate acestea, culorile de care suntem înconjurați zilnic ne pot afecta și starea de spirit, concentrarea și senzația de confort în spațiu, notează Blic. Profesorul de psihologie Geoff Beatty de la Universitatea Edge Hill… Continuă lectura Culorile pereților afectează starea de spirit. Culoarea recomandată de psihologi ce poate reduce stresul
Profilul magistraților care examinează recursul în dosarul de condamnare a lui Plahotniuc. Unul dintre magistrați nu a promovat de două ori evaluarea externă
Un colegiu prezidat de Denis Băbălău, din care mai fac parte și judecătorii Vladislav Schimbin și Vitalie Budeci, examinează recursul depus ca urmare a sentinței de condamnare a lui Vladimir Plahotniuc la 19 ani de închisoare, în dosarul de învinuire a fostului oligarh pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani….
VIDEO Vladimir Cebotari acuză o tentativă de preluare a FLYONE: „S-au pornit acțiuni agresive, ilegale de intimidare”
Președintele Consiliului de administrație al FLYONE, Vlad Cebotari, califică drept „expropriere forțată” acțiunile autorităților în raport cu compania. El susține că în spatele acestor măsuri și presiuni n-ar fi altceva decât o tentativă de preluare a afacerii. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Contrasens”, scrie Ziua.md „În esență, ceea ce s-a produs și deciziile pe… Continuă lectura VIDEO Vladimir Cebotari acuză o tentativă de preluare a FLYONE: „S-au pornit acțiuni agresive, ilegale de intimidare”