Confirmat la Guvern: Moldova analizează în ce condiții poate importa gaz din SUA

Republica Moldova analizează condițiile în care ar putea importa gaz din Statele Unite ale Americii. În cadrul vizitei sale la New York, Vasile Tofan a discutat subiectul cu oficiali americani.

Premierul a menționat că vânzarea gazului lichefiat este o prioritate a administrației actuale de la Washington. Pe de altă parte, Chișinăul vrea să analizeze termenii și condițiile contractului.

„Trebuie să lucrăm la detalii, să găsim furnizorul, să ne înțelegem pe partea de finanțare, să vedem dacă termenii sunt atractivi pentru noi. Să deschid un pic cărțile, acolo tot nu stau, cum să spun, organizații caritabile. Ei vor contracte pe 20 de ani, cu preț fix. Da, preț mai mic, dar pe 20 de ani. Dar în 20 de ani, eu nu știu, poate noi o să ne alimentăm cu hidrogen, poate o să se întâmple alte lucruri. Deci tot e un risc”, a explicat prim-ministrul Moldovei.

Vasile Tofan susține că echipa guvernamentală este „bine echipată” ca să negocieze aceste aspecte și „știe puțin cum lucrează lucrurile”.

Articolul Confirmat la Guvern: Moldova analizează în ce condiții poate importa gaz din SUA apare prima dată în Realitatea.md.