
32 de persoane s-au intoxicat cu alimente după ce au participat la un eveniment privat organizat într-un local din orașul Florești.
În cadrul investigațiilor de laborator, la șase dintre persoanele bolnave a fost identificată bacteria Salmonella Enteritidis. Cercetarea epidemiologică continuă.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Agenția Națională pentru Sănătate Publică precizează că, în perioada 21-27 septembrie, în Republica Moldova au fost înregistrate 483 de cazuri de boli diareice acute, majoritatea în rândul copiilor, în creștere față de săptămâna precedentă.
Totodată, ANSP recomandă respectarea măsurilor de prevenire a bolilor diareice acute și acordarea unei atenții sporite igienei personale, precum și siguranței apei și alimentelor:
- spălarea mâinilor cu apă și săpun înainte de prepararea și consumul alimentelor, precum și după utilizarea toaletei;
- consumul alimentelor preparate termic și păstrate în condiții corespunzătoare;
- evitarea produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat sau provenite din surse neautorizate;
- spălarea minuțioasă a fructelor și legumelor înainte de consum;
- păstrarea separată a alimentelor crude de cele gata pentru consum, pentru a preveni contaminarea încrucișată.
Articolul Intoxicație alimentară la Florești: 32 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat apare prima dată în Realitatea.md.