Moldova U-20 a cedat în fața Japoniei în amicalul de la Gabala

Naționala Moldovei de fotbal U-20 a fost învinsă cu 0-1 de selecționata Japoniei, într-un meci amical disputat la Gabala, Azerbaidjan, transmite IPN.

Golul decisiv al partidei a fost marcat de Rento Takaoka în minutul 90+3. Selecționata pregătită de Serghei Cleșcenco a încheiat meciul în inferioritate numerică, după ce Daniil Dimitrișin a primit cartonașul roșu în minutul 90.

După partidă, selecționerul Serghei Cleșcenco s-a declarat mulțumit de evoluția și dăruirea jucătorilor. Potrivit acestuia, Moldova a evoluat mai defensiv în prima repriză, iar după pauză a intrat în ofensivă și a creat câteva ocazii de gol. Antrenorul a remarcat și presiunea exercitată de selecționata Japoniei, precizând că astfel de meciuri îi ajută pe jucători să progreseze.

Pentru naționala Moldovei U-20 urmează partida cu selecționata Azerbaidjanului. Meciul va avea loc sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 17:00, tot la Gabala.

The post Moldova U-20 a cedat în fața Japoniei în amicalul de la Gabala appeared first on ipn.md.