Parlamentul s-a întrunit în cinci ședințe plenare în luna septembrie, cu o durată totală de peste 32 de ore, în cadrul cărora au fost adoptate 30 de acte normative. Alte 41 de proiecte au intrat în procedură legislativă, potrivit raportului statistic al activității legislative.
Din cele 30 de acte adoptate, 23 sunt legi, iar șapte sunt hotărâri. Zece dintre acestea vizează armonizarea legislației naționale cu standardele Uniunii Europene. Totodată, 13 acte se regăsesc în Programul legislativ al Parlamentului pentru anul 2026, iar 11 sunt incluse în Programul național de aderare a Republicii Moldova la UE pentru anii 2025–2029.
Printre legile adoptate se numără cele privind acordarea unor indemnizații unice de până la 4 000 de lei angajaților din sectorul bugetar, calcularea indemnizației de maternitate pentru femeile necăsătorite și neasigurate în baza venitului asigurat al tatălui copilului, precum și măsuri pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor prin comunicații electronice.
Deputații au rectificat și bugetele asigurărilor sociale de stat și fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2026. Totodată, a fost ratificat un nou acord cu România privind infrastructura de transport de interes strategic, iar pentru 60 de zile a fost instituită stare de urgență la nivel național în sectoarele energetic și hidrologic.
În prima lectură au fost examinate inițiative privind dezvoltarea profesională și sporurile salariale pentru angajații din sistemul de asistență socială, simplificarea legislației fiscale și vamale, modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți și simplificarea procedurilor pentru producerea energiei din surse regenerabile.
Comisiile permanente s-au întrunit în 50 de ședințe, în cadrul cărora au aprobat 66 de rapoarte, 28 de corapoarte și 40 de avize. Trei dintre ședințe au avut loc în teritoriu. Cele mai multe rapoarte au fost aprobate de Comisia pentru economie, buget și finanțe – 32, urmată de Comisia pentru protecție socială, sănătate și familie – opt, precum și de comisiile juridică și pentru securitate națională, care au aprobat câte șapte rapoarte.
Biroul permanent s-a întrunit în șase ședințe și a adoptat patru hotărâri. De asemenea, pe platforma parlamentară au avut loc opt consultări și audieri publice privind mai multe inițiative legislative.