Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău au depistat două tentative de introducere în țară a unor bunuri care trebuiau declarate autorității vamale.
În primul caz, pe ruta Viena–Chișinău, în bagajul unui cetățean moldovean de 47 de ani au fost găsite un telefon, o tabletă și o pereche de căști fără fir, nedeclarate.
Un alt caz a fost documentat pe ruta Istanbul–Chișinău. În urma controlului nonintruziv al bagajelor de cală, vameșii au depistat două tablete nedeclarate. Bunurile aparțineau unui cetățean american de 39 de ani.
Serviciul Vamal amintește că, pentru călătorii care intră în Republica Moldova pe cale aeriană, bunurile din bagajele personale sunt scutite de drepturi de import dacă valoarea acestora nu depășește 430 de euro de persoană.
Bunurile depistate au fost ridicate și sunt pasibile confiscării. Persoanele riscă sancțiuni în conformitate cu prevederile Codului contravențional.