USR a luat act de desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, salutând parcursul profesional al acestuia și reușitele sale în procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
„USR a luat act de desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru. Este un diplomat de carieră respectat, renumit pentru execuția profesionistă a misiunilor care i-au fost încredințate, de exemplu procesul de aderare a României la OCDE”, se arată în mesajul publicat de Dominic Fritz.
Analiza în forurile interne
Liderul USR a transmis că formațiunea va analiza în forurile interne decizia privind acordarea încrederii.
„USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține. Vom discuta cu premierul desemnat despre cum vrea să se asigure că guvernul poate să livreze rezultate așa cum au livrat miniștrii USR. Decizia va fi luată în forurile statutare ale partidului”, a continuat fostul primar al Timișoarei.
Liniile roșii ale partidului: Fără PSD
Liderul USR a avertizat asupra liniilor roșii, declarând că nu vor susține revenirea Partidului Social Democrat la putere.
„Un lucru este însă clar: USR nu va susține un guvern cu miniștri PSD sau controlat de PSD. Nici nu va vota un premier folosit drept paravan pentru întoarcerea PSD la cutiile de pantofi. Un premier dependent de comenzi de la PSD nu va putea fi “independent”, a notat Fritz.
„România are nevoie urgentă de un guvern. Dar are nevoie de unul care să scoată țara din criză, nu să-i întoarcă la putere pe cei care au provocat-o”, a conchis acesta.
Desemnarea lui Luca Niculescu
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni seară pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după consultările cu partidele parlamentare. Șeful statului a afirmat că l-a ales pe Niculescu deoarece consideră că acesta are „cele mai mari șanse să întrunească o majoritate” în Parlament.