Numărul persoanelor care s-au intoxicat într-un local din Florești s-a dublat, ajungând la 63, dintre care 19 sunt copii. Potrivit ANSP, 14 persoane sunt internate, iar numărul celor la care a fost confirmată infecția cu bacteria Salmonella Enteritidis a crescut de la șase la opt, transmite IPN.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, noile cazuri au fost identificate în urma anchetei epidemiologice și a intervievării persoanelor care au participat la evenimentul privat. Persoanele care au necesitat spitalizare sunt internate la Florești, Bălți și Chișinău, iar o parte dintre cei afectați primesc îngrijiri la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie.
ANSP precizează că toate cazurile sunt asociate aceluiași eveniment, organizat în urmă cu aproximativ două săptămâni. Inițial, au fost raportate 32 de cazuri.
The post Numărul persoanelor intoxicate la Florești s-a dublat appeared first on ipn.md.