Victor Ponta, propus pentru funcția de premier de grupul UPR: L-am văzut pe președinte foarte aplecat asupra acestui profil

Propunerea UPR pentru depășirea crizei

Răzvan Chirița a declarat că delegația UPR a mers la Palatul Cotroceni cu intenția de a contribui la deblocarea situației politice și economice actuale, punctând că propunere pentru Palatul Victoria este Victor Ponta. 

„Am făcut consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan, am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situații grele din punct de vedere politic și economic pentru România. Ne-am prezentat sprijinul pentru susținerea unui viitor prim-ministru de către președintele Nicușor Dan. Am susținut totodată aceeași propunere cu care am venit de la prima rundă de consultări, în persoana domnului Victor Ponta, ca propunerea grupului UPR”, a declarat deputatul. 

Acesta a menționat că în cadrul consultărilor au fost avansate doar două nume, Sorin Grindeanu, din partea PSD și acum, Victor Ponta, din partea UPR, precizând că delegația pleacă optimistă de la Cotroceni. 

„La sfârșitul acestei zile constatăm că avem doar două propuneri concrete din partea formațiunilor politice și a grupurilor parlamentare, astfel că suntem optimiști și plecăm de la Cotroceni, cu speranța că domnul președinte va analiza cu seriozitate propunerea noastră”, a afirmat deputatul. 

Semnalele de la Cotroceni privind profilul viitorului prim-ministru

Chiriță a menționat că, deși președintele nu a transmis direct o decizie în cadrul consultării, reacțiile acestuia au lăsat de înțeles că opțiunea finală ar putea să fie cineva cu un profil similar al opțiunii avansate de grup. 

„Nu ne-a spus exact, dar l-am văzut foarte aplecat asupra profilului domnului Victor Ponta și cred că persoana pe care o va desemna va fi foarte apropiată de profilul dânsului, dacă nu chiar domnul Ponta”, a conchis acesta. 

Cinci luni de criză politică

Consultările de luni au loc după cinci luni de blocaj politic cauzat de demiterea Executivului condus de Ilie Bolojan în urma unei moțiuni de cenzură depuse și votate de PSD și AUR. 

În aceste cinci luni, Parlamentul a respins deja două propuneri venite de la Cotroceni, pe Adrian Veștea, în luna iunie, și pe Siegfried Mureșan, săptămâna trecută. 

După respingerea lui Mureșan, Parlamentul a creat condițiile necesare pentru organizare de alegeri anticipate. Cu toate acestea, opțiunea alegerilor înainte de termen rămâne la latitudinea președintelui care s-a pronunțat împotriva acestui mecanism. 

Publicat
Din categoria Politic