
Alegerile din Găgăuzia trebuie să fie transparente, a transmis șefa diplomației europene, Kaja Kallas. Oficiala a transmis mesajul în contextul reuniunii Consiliului de Asociere Moldova – UE.
„Este important să se continue dialogul cu Chișinăul și autoritățile locale din Comrat, pentru a se asigura că alegerile din noiembrie din Găgăuzia sunt libere, corecte și transparente. Acestea vor reprezenta un test critic pentru rezistența și coeziunea democratică a Moldovei”, a transmis Kallas.
Alegerile pentru Adunarea Populară și pentru funcția de bașcan al Găgăuziei urmează să aibă loc în autonomie pe 15 noiembrie.
Cu referire la regiunea transnistreană, oficiala a reiterat mesajele transmise anterior de Bruxelles, că stânga Nistrului nu va deveni impediment pentru integrarea europeană a Moldovei.
Articolul VIDEO Kaja Kallas: Alegerile din Găgăuzia trebuie să fie libere, corecte și transparente apare prima dată în Realitatea.md.