Două centre de zi pentru persoanele vârstnice vor fi create în Chișinău

Două centre de zi pentru persoanele vârstnice urmează să fie create în municipiul Chișinău, fiecare cu o capacitate de până la 50 de beneficiari. Acestea vor oferi servicii de consiliere psihologică, reabilitare fizică și activități de socializare. Crearea noului serviciu social a fost aprobată de Consiliul municipal Chișinău, transmite IPN.

Proiectul a fost prezentat în ședința CMC de șefa interimară a Direcției generale asistență medicală și socială, Aliona Drăgănel. Potrivit ei, în etapa inițială, serviciul va funcționa în cadrul centrelor „Toamna Albă”, de pe strada București, și „Armonie”, de pe bulevardul Mircea cel Bătrân.

Beneficiarii vor avea acces la servicii de informare și consiliere psihologică, reabilitare fizică, inclusiv kinetoterapie, precum și la activități ocupaționale, de socializare, culturale și educaționale. Potrivit autorităților, serviciul urmărește prevenirea izolării și singurătății în rândul persoanelor vârstnice și sprijinirea unui mod de viață activ și independent.

Costurile anuale pentru întreținerea și funcționarea serviciului sunt estimate la 3,73 milioane de lei. Finanțarea va fi asigurată din bugetul municipal, precum și din donații și granturi.

Inițiativa face parte din programul privind îmbătrânirea activă și sănătoasă pentru anii 2023-2027 și urmărește extinderea accesului persoanelor vârstnice la servicii sociale și forme de sprijin comunitar.

Proiectul a fost susținut de 42 de consilieri municipali, din toate fracțiunile.

The post Două centre de zi pentru persoanele vârstnice vor fi create în Chișinău appeared first on ipn.md.