Lituania vrea o bază militară permanentă a SUA și este dispusă să suporte costurile

Declarația vine după ce președintele american Donald Trump a spus luni că va analiza solicitarea Lituaniei privind instalarea unei baze militare americane permanente.

„Sunt prietenii mei, sunt oameni grozavi, așa că vom analiza cu siguranță”, a declarat Trump.

Lituania vrea o bază militară permanentă a SUA

Lituania, stat membru al Uniunii Europene și NATO, se află la granița cu Rusia și Belarus, aliat apropiat al Moscovei. Țara găzduiește deja militari americani, însă aceștia sunt detașați prin rotație, scrie Reuters.

Statele Unite mențin în Lituania, din 2019, un batalion blindat format din aproape 1.000 de militari. Trupele sunt schimbate la câteva luni, fără ca prezența americană să fie permanentă.

Premierul lituanian a declarat că a propus transformarea actualei prezențe militare într-una permanentă în cadrul unei întâlniri cu John Coale, emisarul lui Donald Trump, desfășurată luna trecută la Vilnius.

Lituania spune că va suporta costurile bazei americane

„Mă bucur că această idee este luată în serios”, a scris Mindaugas Sinkevicius pe Facebook, descriind o prezență militară americană permanentă drept o garanție importantă pentru descurajare și securitate.

Premierul lituanian a transmis că autoritățile de la Vilnius sunt pregătite să acopere costurile necesare în cazul în care Statele Unite vor lua decizia politică de a staționa permanent militari în țară.

Propunerea are loc în contextul preocupărilor de securitate ale statelor baltice, care se află în apropierea Rusiei și Belarusului. Lituania, Letonia și Estonia sunt membre NATO, iar teritoriile lor au o importanță strategică pentru Alianța Nord-Atlantică.

În prezent, militarii americani aflați în Lituania participă la misiuni și exerciții prin rotație. Transformarea acestei prezențe într-o bază permanentă ar presupune o decizie politică a Washingtonului și stabilirea condițiilor privind infrastructura și finanțarea.

Publicat
Din categoria Politic